„Realitatea locală a fost luată în considerare de autorităţile din Italia din cauza situaţiei grave din punct de vedere economic. S-a trecut la tăieri în administraţia publică şi în reţeaua diplomatică. Suntem constrânşi de a închide aproximativ 20 de consulate din întreaga lume, din motive financiare. Consulatul din Timişoara va fi redimensionat şi va trebui să găsim o altă soluţie de reprezentare. Intenţia mea este să revin aici la începutul anului viitor, eu şi colegii mei de la ambasadă vom veni frecvent”, spune ambasadorul Italiei la Bucureşti, Excelența Sa Diego Brasioli.
Cel mai probabil, de la începutul anului viitor, la Timişoara va funcţiona un consulat onorific al Italiei. „Noi ne străduim să găsim soluţii pentru a avea relaţii cu toate statele. Cei mai supăraţi vor fi cei din comunitatea italiană”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.
„Regretăm închiderea consulatului diplomatic la Timişoara, dar sperăm ca în viitor să avem un consulat onorific aici”, a spus subprefectul de Timiş Liliana Oneţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!