Conform reprezentanților Primăriei Timișoara, traficul rutier va fi restricționat pe bulevardul Mihai Eminescu, pe tronsonul care se învecinează cu fosta clădire a DFMT, iar atât partea carosabilă, cât și cea pietonală, vor fi închise.
Restricțiile sunt în vigoare mâine, 8 decembrie, în intervalul orar 10:00-19:00, „în vederea executării unor lucrări de reparații la geamurile termopane ale clădirii”.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și recomandăm pe cât posibil evitarea zonei de lucrări”, transmit aceștia.
Noua clădire în care funcționează Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a fost inaugurată pe 20 iunie, în incinta Iulius Town.
Pe aceeași temă:
FOTO. Noua Direcție Fiscală a Primăriei Timișoara, inaugurată în Iulius Town
Citiți principiile noastre de moderare aici!