„În ultimele zile am înregistrat un număr crescut de enteroviroze cu manifestări tegumentare. Sunt viroze eruptive care seamănă foarte mult cu afecţiuni precum rujeola sau rubeola, dar examenele de serologie le diferenţiază. Practic, oamenii au ajuns la spital cu simptome precum febră, dureri în gât şi la înghiţit, curgerea nasului, tuse seacă, dar şi erupţii pe piele. Acestea din urmă dispar după două-trei zile”, explică dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeş” Timisoara. Acesta mai spune că numărul mare al cazurilor înregistrate în această perioadă poate să aibă legătură cu frecventatul ştrandurilor. „O posibilă cauză a înmulţirii acestor enteroviroze – care se transmit pe cale digestivă – poate fi şi frecventatul ştrandurilor, unde se poate înghiţi apă contaminată cu acest virus. Pe de altă parte, toţi trebuie să fim atenţi la spălatul fructelor şi legumelor consumate şi să ne ferim să ne scăldăm în ape necontrolate de specialişti”, a adăugat Musta.
În prezent, la Spitalul “Victor Babeş” Timisoara sunt internate opt astfel de cazuri şi zilnic au ajuns la urgenţe până la cinci-şase persoane. O situaţie rar întâlnită, ţinând cont că în mod normal apar unul sau două astfel de cazuri pe săptămână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!