Totuși, luni, la prima probă a simulării Evaluării Naționale, un elev din Timiș a fost eliminat din examen. Este vorba despre un elev de clasa a VIII-a de la Liceul din Recaș. Acesta a fost prins cu telefonul mobil asupra sa și a fost eliminat din timpul probei de Limba Română. Nu a folosit telefonul pentru a copia, ci doar îl avea asupra sa.
Ținând cont că este vorba despre o simulare, unde notele nu sunt trecute în catalog, elevul va putea participa fără probleme la probele propriu-zise ale simulării din această vară.
Conform Inspectoratului Școlar Județean, luni, la examenul de Limba Română, în Timiș au fost prezenți 4.877 de elevi, din 5.178 de elevi înscriși la această probă.
În 6 martie, elevii de a opta au dat examenul la Matematică, iar până la ora redactării acestui articol nu există informații despre eliminarea niciunui elev din Timiș din această probă.
În 7 martie, o parte dintre elevii de a opta din Timiș dau proba la Limba și literatura maternă.
Rezultatele le vor fi comunicate elevilor în 16 martie.
Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare. Conform Ministerului Educației, „în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!