În zona Steaua a fost finalizată o lucrare importantă care va crește calitatea serviciului de distribuție. Miercuri, 16 iunie, se vor efectua mai multe lucrări pentru cuplarea noilor conducte la sistemul de distribuție.
Se va sista temporar alimentarea cu gaze naturale pe străzile: Emile Zolla, Chișodei, Herculane, Cercului, Petru Hațegan, Bujorilor, Izlaz, începând cu ora 9. Reluarea serviciului de distribuție a gazelor se va face treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, în jurul orei 18.
Consumatorii trebuie să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!