Spălarea rețelei de distribuție în Silagiu și Buziaș
Miercuri, 7 aprilie, între orele 9 – 14, în localitatea Silagiu se vor face spălări ale rețelei de distribuție a apei. De asemenea, în intervalul 7 – 9 aprilie, între orele 9 – 14, se vor face aceleași lucrări și în Buziaș.
„Pe durata lucrărilor, presiunea apei va fi scăzută”, transmit cei de la Aquatim.
Lucrări de igienizare în Făget, Balinț, Liebling, Voiteg, Sacoșu Turcesc
Joi, 8 aprilie, între orele 9 – 14, vor avea loc lucrări de spălare și dezinfectare a rețelei de apă, în Făget, pe străzile Sebastian Olariu, Ștefan cel Mare, Calea Lugojului, Drumul Gladnei, Aleea Spitalului și Gheorghe Doja. Presiunea apei va fi scăzută.
În aceeași zi, între orele 8 – 16, se vor igieniza și dezinfecta rezervorul și rețeaua de apă din Balinț. În acest interval orar precizat, apa va fi sistată.
Tot joi, 8 aprilie, între orele 8 – 16, ca urmare a lucrărilor de reabilitare a rețelei de distribuție, se va întrerupe furnizarea apei în localitatea Voiteg. Va fi afectată întreaga localitate pentru că lucrarea este amplă, urmând ca trei străzi importante să fie racordate la rețeaua nouă de distribuție a apei.
În perioada 7 – 9 aprilie, între orele 9 – 15, se vor efectua lucrări de igienizare în Liebling, iar presiunea apei va fi scăzută. Pe 9 aprilie, tot din cauza acelorași lucrări, va fi presiunea scăzută și în localitatea Sacoșu Turcesc, în intervalul 8 – 16.
Atenție! La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată, mai transmit reprezentanții Aquatim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!