Programul de Eficientizare Energetică a Blocurilor de Locuinţe în Sistem ESCO este un nou program pentru timișoreni ce nu presupune costuri pentru locatari, spun cei care îl lansează, și care se bazează pe valorificarea economiei de energie. Vizate sunt, în principal, blocurile care sunt conectate în cea mai mare parte la sistemul de încălzire a orașului. Alături de programul de reabilitare termică implementat de Primăria Timișoara, programul ESCO își propune să accelereze ritmul de implementare a măsurilor de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe.
Iniţiatorii acestui proiect promit celor care sunt dispuşi să se înscrie lucrări gratuite de reabilitare termică a anvelopei blocului şi realizarea distribuție pe orizontală a agentului termic cu contorizare individuală; recircularea apei calde menajere.
Începând cu luna mai 2014, societatea timişoreană Consilium și Clusterul de Energii Sustenabile din România – ROSENC derulează proiectul cu titlul “Realizarea studiului de fezabilitate pentru Sistemul ESCO (Energy Service Company) și creșterea acceptabilității Sistemului ESCO pe piața eficienței energetice a locuințelor colective“, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza unui contract de finanțare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Parteneri în cadrul proiectului sunt Primăria Municipiului Timișoara (PMT); Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT); Colterm SA, la care se adaugă o serie de specialiști din Olanda cu expertiză în finanțarea economiei de energie.
Prin acest proiect se urmărește realizarea unui studiu de fezabilitate ce vizează atragerea unor finanțări pentru implementarea de măsuri de eficiență energetică în blocurile de locuințe din Timișoara. Pe lângă reducerea considerabilă a facturii consumului de energie la utilizatorii casnici, se dorește realizarea unor lucrări de eficiență energetică prin sistemul ESCO, gratuite, conform celor care derulează proiectul, pentru proprietarii imobilului (lucrări de reabilitare termică a anvelopei; lucrări de reabilitare a sistemului de încălzire; ventilație cu recuperare de caldură; modernizarea sistemului de apă caldă menajeră).
În cadrul proiectului, au fost derulate consultări cu experți locali și străini și reprezentanți ai comunității locale, derulându-se în prezent etapa de selecție a blocurilor din Timișoara care pot beneficia de măsurile de eficientizare energetică.
Pentru a putea beneficia de lucrări de eficiență energetică gratuite, blocurile trebuie să fie racordate în proporție mai mare de 70% la sistemul centralizat de încălzire. În acest sens, administratorii sau președinții Asociațiilor de Proprietari din Timișoara sunt rugați să completeze un scurt chestionar, care poate fi descărcat la adresa de Internet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!