Potrivit primarului Timișoarei, la Podul Eroilor s-a lucrat din greu la „intrados”, s-a lucrat și la grinzi, astfel că au fost făcute cele mai importante operațiuni.
„La Podul Eroilor suntem la finalizare cu reparațiile la intradosul podului, e un termen de specialitate. Partea aceasta din lucrare se finalizează, s-au refăcut grinzile marginale cu mortare speciale de înaltă rezistență, s-au consolidat grinzile cu benzi din fibră de carbon, aplicată la fibra întinsă pe acele grinzi marginale și s-au îmbrăcat grinzile cu o pânză de carbon. Acestea sunt cele mai importante operații. De asemenea, se fac operațiuni pregătitoare pentru introducerea barelor de precomprimare și se vor adăuga bare de armături noi pe zona de reazem, în dreptul culeelor”, a explicat, marți, Nicolae Robu.
Edilul-șef spune că la ambele poduri sunt două categorii de lucrări. Mai întâi se reabilitează și se consolidează podurile existente, iar apoi se ridică alte poduri noi, lipite de cele de acum.
S-a lucrat și la Podul Dragalina, dar mai mult la structura pentru viitoarele linii de tramvai.
„La Podul Dragalina au fost deviate rețelele electrice existente prin execuția de săpături în vederea postării patului de cabluri în subteran, la locuri potrivite, cele de până acum nepermițând construcția, așa cum a fost gândit proiectul. Se fac lucrări de foraj orizontal dirijat pentru subtraversarea liniilor de tramvai cu rețelele electrice. Rețelele electrice vor trece pe sub linia de tramvai și asta se face prin lucrări de foraj orizontal dirijat, cu o cârtiță, cum este numit aparatul respectiv”, a mai explicat primarul.
Podul Dragalina este reabilitat de firma Tehnodomus, care primește 7,2 milioane de lei cu tot cu TVA. Durata contractului semnat cu primăria este de 10 luni, numărate de la data ordinului de începere a lucrărilor, iscălit, conform lui Robu, în 24 aprilie.
Potrivit panoului de șantier, Dragalina ar trebui să fie gata în 24 februarie 2019. Dacă totul ar fi mers bine, lucrările puteau fi gata în vara lui 2019. De fapt, șantierul ar trebui să țină zece luni, însă va fi influențat de vreme, așa că este foarte probabil să fie închis abia în vara anului viitor. Există o șansă însă să fie gata la toamnă. Mare parte din bani vin de la guvern, prin PNDL – Programul Național de Dezvoltare Locală.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2128315″]
[related-post post_id=”2116232″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!