În perioada următoare DRDP Timişoara va executa lucrări de întreţinere periodică și reparații pe mai multe drumuri naţionale. Vizate sunt DN 57 – Jamu Mare – Moravița; DN 59B – Deta – Banloc; DN 6 – Becicherecu Mic – Biled; DN 57B – Bozovici – Anina (doar sâmbătă, 28 octombrie); DN 68 – Oțelu Roșu; DN 7 – Toc – Săvârșin.
De asemenea, pe raza de administrare a DRDP Timișoara continuă montarea de parapet median și marginal de beton. După Timiş şi Arad, lucrările continuă în județul Hunedoara, pe mai multe drumuri naționale: DN 66, km 182+700 – 185+300, ieșire Hațeg spre Simeria; DN 7, km 383+900 – 384+500, ieșire Sântuhalm spre Simeria; DN 7, km 393+200 – 393+250, ieșire Deva spre Mintia, DN 7, km 395+000 – 395+450, intrare Mintia; DN 7, km 399+000 – 399+170, ieșire Mintia. Pentru execuția lucrării, utilajele vor ocupa benzile centrale ale drumurilor naționale, iar circulația se va desfășura restricționat pe benzile marginale. Pe DN 7, la ieșire din Mintia, parapetele se va monta pe marginea dreaptă. Lucrările se vor executa numai în timpul zilei. În cazul valorilor mari de trafic, se va suplimenta semnalizarea rutieră cu piloți de dirijare a circulației.
Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea temporară a lucrărilor. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale aflate în administrarea DRDP Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!