Oficial, străzile Timișoarei nu mai sunt spălate, dar sunt dezinfectate. La mai bine de un an de când avem contract cu Brantner Servicii Ecologice pentru salubrizarea stradală și la câteva luni bune de când s-a reluat spălarea străzilor, s-ar părea că la Timișoara nu se mai desfășoară această operațiune. Reprezentanții primăriei obișnuiau să anunțe la sfârșit sau la început de săptămână lista străzilor pe care se intervine, pe zile. Numai că au încetat să o facă, iar ultima informare a venit în 6 aprilie, astfel că se poate trage o singură concluzie: nu se mai spală străzile.
Se efectuează, însă, dezinfecția străzilor. Sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple. În 8 aprilie, municipalitatea ne anunța că în doar trei zile se finalizează prima operațiune de dezinfecție stradală, urmând ca apoi să se intervină pe aceleași străzi.
„Se acționează noaptea de la ora 22, pentru a nu pulveriza soluțiile atunci când circulă cetățenii. După finalizarea programului, se vor relua din nou toate străzile din oraș”, anunța atunci primăria.
Singurul program făcut public a acoperit zilele de miercuri, joi și vineri, pe care îl găsiți AICI.
De altfel, programul nu mai există nici pe site-ul primăriei, acolo unde sunt publicate în mod oficial comunicatele de presă sau informările pe care le face PMT. Nu mai este de găsit nici programul obișnuit din 6 aprilie, dar nici cel anunțat în 8 aprilie, pentru dezinfecție.
Concluzia este simplă: Brantner se ocupă de dezinfecția stradală, dar nu mai intervine după programul obișnuit de spălare a străzilor. Cititorii noștri se întreabă și ei ce se întâmplă cu această operațiune și spun că au surprins mașinile societății Brantner în acțiune, iar ce a rămas în urma lor puteți vedea în fotografiile alăturate. Serviciul de salubrizare din PMT se află în subordinea city managerului Robert Kristof.
Utilaje cu GPS, nu se știe dacă le urmărește cineva
Contractul încheiat în luna aprilie a anului trecut are o valabilitate de patru ani și costă primăria 86,61 milioane de lei cu TVA, adică aproape 20 de milioane de euro.
Conform caietului de sarcini, prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni: măturatul propriu-zis al străzilor, trotuarelor, aleilor, parcărilor publice, stațiile mijloacelor de transport în comun, pasaje, subpasaje, poduri, pasarele, zone pietonale, piste de biciclete de către personalul angajat al operatorului prin folosirea de mături de nuiele sau de plastic, perii, aspiratoare stradale purtate etc. De altfel, societatea de salubritate trebuie să golească și coșurile stradale.
Brantner Servicii Ecologice trebuia să vină la Timișoara cu cel puțin 15 utilaje Euro 6, minimum patru aspiratoare cu care să adune frunzele, mucurile de țigări, penele și altele din zona centrală și să măture și să spele mecanizat absolut toate străzile din oraș, cele care sunt trecute în nomenclatorul stradal (1.227).
În mod normal, traseul utilajelor ar trebui să fie urmărit de un om din primărie. În caietul de sarcini de la licitație mai scria că toate utilajele trebuie să aibă GPS, pentru ca autoritatea contractantă să poată verifica dacă muncitorii însărcinați cu salubritatea stradală își fac treaba. Ar trebui ca acest lucru să se întâmple în timp real.
Tot conform caietului de sarcini, străzile orașului trebuie spălate doar vara, pe timp de zi, începând din 1 aprilie și până în 1 octombrie.
UPDATE. Primăria Timișoara a făcut public programul pentru dezinfectarea străzilor
La insistențele jurnaliștilor, reprezentanții Primăriei Timișoara au reușit să facă public programul pentru dezinfecția străzilor în timpul pandemiei de coronavirus. Program care începe chiar de marți, 28 aprilie. Cu mențiunea că a fost anexat unei adrese datată tot din 28 aprilie.
Nu poate fi găsit pe prima pagină a site-ului Primăriei, ci doar cu link direct. Îl găsiți AICI!
Trimite articolul
XBuna ziua.Intrebare: de strada Apicultorilor(str.dintre Cehov si Martirilor) ,primaria a uitat complet de aceasta strada????? Nu s-a spalat deloc de cand s-a dat drumul la acest program,nici anul trecut si nici anul acesta.Astfaltul pe aceasta strada se vede doar pe mijlocul strazii,in rest este praf ,nisip,pietris.E bine ca s-a folosit primaria de aceasta strada cand a fost nevoie pt. deviarea circulatiei…..acum gata……Dumnezeu cu mila! Nii de pe strada facem curatenie dar cat sa mai facem….cand spalam cu furtunul apa se consuma pe banii nostri+impozit platit la primarie…..ce sa mai zic….Va multumim!!!!
-
Din pacate acest lucru este intalnit si pe alte strazi, in special la cele secundare.
Un exemplu in acest sens, Intrarea Vega, aflata la 2 strazi de unde locuieste “mult iubitul” nostru edil. In mod normal, trebuiau sa fie pana acum, cel putin 2 spalari, de cand a preluat Brantner fraiele salubrizarii. Nu a venit niciodata cineva sa spele nimic. Am mai vazut de cateva ori cativa angajati care au dat plictisiti cu matura pe sosea, si nu in zilele mentionate a marilor spalari.Cum nu este nimic monitorizat foarte indeaproape in cea ce tine de banul public, e legea junglei, face fiecare cel il taie capul.
Asta inseamna sa ajungi la fundul sacului cu subiecte. Ce ar putea fi mai jos de atat? Sa scrii un articol ca undeva pe siteul primariei e o virgula pusa gresit sau, doamne fereste, nu e pusa.
-
@ John
Dar de ziua cand s-a facut “inaugurarea programului de dezinfectie” iti amintesti ?
Echipaje PLT si lumini antemergarori, 3 maturatoare Brantner si 4 cisterne stropitoare de “dezinfectant” si filmarea cu drona la puncte cardinale pentru campania electorala a primarului a fost facuta pe banii timisorenilor a fost un subiect bun.
Nu trebuie spalate niciodată, doar se știe ca avem gene de daci autentici și suntem feriți de pandemie, nu ca alte popoare mai fraiere care au copaci care protejează de praful care transporta virusurile.
In primarie nu mai stie nimeni nimic. Si nici nu ii mai intereseaza…Doar cind e ziua de salariu.
Treziti- va BA! Avem deficit bugetar nemaiantalnit din cauza unor tradatori si va arde de dezinfectat strazi!? Chiar nu intelegeti ca unii o sa faca foamea?
Dar sau spalat???
Pe vremea Retim, pe strada mea trecea zilnic o masina care matura (trecea repede si din cauza asta mai mult muta praful, dar facand asta zilnic, macar se vedea ceva curatenie).
De cand e Brantner (firma care se pare ca e cat se poate de romaneasca din toate punctele de vedere, nu austriaca cum sugera primarul), in acesti 2 ani sau cati or fi de cand au aparut NU A MAI TRECUT PICIOR DE MATURATOR, nici macar aia care mergeau pe jos si dadeau cu maturi de nuiele din mileniul trecut! Ce sa mai vorbim de vreun utilaj? Mormanele de gunoi aruncate zac in aceleasi locuri, iar praful il mai muta doar masinile care circula. Atat! ?
Se vede ca robu e pus la conducerea locala pe vremea cand peneleul era condus de doi pesedisti vopsiti (tari si crinel)…