Noua măsură se aplică după mai multe cercetări, inclusiv ale Organizației Mondiale a Sănătății, și după deciziile altor state europene, precizează CNCAV. Conform studiilor, în momentul de față, vaccinul poate determina organismul să producă suficiente globule albe și anticorpi pentru combaterea virusului. Rapelul se va face între 4-12 săptămâni de la prima doză.
„În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca”, transmit cei de la CNCAV.
În Timiș există cele mai multe locuri din țară disponibile la vaccinare, majoritar cu ser AstraZeneca. Conform șefului DSP Timiș, Flavius Cioca, permiterea imunizării celor din populația generală în timpul măsurii de carantină „este măsura cea mai urgentă de pus în aplicare”.
„Vaccinarea merge acceptabil, aș putea spune, pentru că fluxurile cu vaccinurile nemesager sunt sută la sută ocupate, avem locuri libere destul de multe cu vaccin AstraZeneca. Este nevoie (să accelerăm procesul de vaccinare – n.r.) și noi am propus inclusiv ca atunci când locurile nu sunt ocupate cu beneficiari de etapa a II-a să poată fi ocupate de beneficiari de etapa a III-a. În actualele condiții, în care avem zona metropolitană sub măsura carantinei, cred că ar fi măsura cea mai urgentă de pus în aplicare în acest moment (vaccinare etapa III-a – n.r.)”, spune flavius Cioca, șeful DSP Timiș.
Aceeași măsură a fost propusă și de premierul Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă de luni.
Până la această dată, în Timiș s-au vaccinat 71.408 de persoane, 25.754 complet. Din cei peste 71 de mii de oameni, aproape 12.000 au ales serul de la AstraZeneca.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XAu ales Astra Zeneca pe**** de parca poți alege cu ce vrei sa te vaccinezi
Să nu mă înțelegeți greșit! Orice soluție de vaccinare e buna numai nu spuneți ca au ales…. Asta au primit ca nu te întreabă nimeni cu care vaccin dorești sa te imunizezi. Deși pe banii noștri așa ar fi normal Sa nu spuneți acum ca este gratis ca nu e adevărat E plătit de cetățeni prin taxe și impozite Nu e cadou de la Zeneca, Pfizer, Johnson, Sputnik sau mai știu eu ce firmă E plătit de guverne cu bani de la contribuabili.
-
Domnul meu, dar chiar poti alege serul cu care vrei sa te imunizezi.
Fiecare centru de vaccinare are dedicat un tip de vaccin cu care se fac imunizarile. Tot ce trebuie sa faci e sa cauti rezervare doar la centrele care folosesc vaccinul dorit. Nu e greu sa afli care sunt acele centre…Nu trebuie sa fii un geniu ca sa pricepi ce trebuie sa faci mai departe, nu?
Ca idee, eu nu am nicio problema in a accepta Astrazeneca. E eficient impotriva tulpinii standard si a tulpinii britanice (cam astea sunt dominante la noi). Doar ca eu fac parte din etapa a treia si pot doar sa ma uit cum fac unii din etapa 1 si 2 fac fitze.-
Oarecum poti. Adica poti sa alegi un centru unde se facea pfizer, dar poti sa ajungi sa-ti faci cu moderna, ca ala e pe stoc. Dar dupa ce se trece in etapa a 3-a s-ar putea sa nu mai existe posibilitatea asta. Iar eu nu mi-as face cu Astra-Zeneca pentru ca are un procentaj considerabil mai mic la imunitate completa, adica sa nu faci deloc boala si sa nu poti transmite. Cand ai in familie persoane care nu se pot vaccina, e mai bine sa nu transmiti tu nimic.
-
Tare curios sunt pe ce platforma se uita cei care fac afirmatiile astea cu locuri libere in Timiș! Eu ma uit de de vreo 10 zile intruna si nu am vazut nici macar 1 loc in județ!
Nu stiu cine minte in toata povestea asta cu programarile la vaccinare…
De 4 saptamani tot incerc sa ma programez pe site-ul rovaccinare si mereu gasesc zero locuri libere.
De doua trei zile am inceput sa sun la numarul afisat pe site, numar cu prefix de Bucuresti, inclusiv si ieri am sunat si mi s-a spus ca nu sunt locuri libere. Sa incerc sa sun in fiecare zi ca poate apar.
Caut locuri libere in Timisoara, sa se inteleaga.
In presa citesc declaratii ale unor oficiali ca sunt vaccinuri dar nu vine lumea in mod corespunzator.
Intreb din nou, cine este marele mincinos in toata treaba asta?
-
Eu am programat 10 persoane din etapa a doua. Trebuie sa urmaresti stirile. Se anunta cand se adauga locuri noi. Sau incerci dupa miezul noptii ca atunci se actualizeaza locurile disponibile si poate prinzi ceva.
-
se inghesuie unii la orice e gratuit, lafel si ca si cu analizele gratiuite. Pe data de 1 toata plimea, 200 de oameni in fata la fiecare centru de recoltare. Incredibil, ca la tigai si bormasini. neam de mana intinsa. Astia ar mere si sa li se taie degetele de la picioare, daca ar fi gratuit sau daca s-ar da bani ar duce-o si pe masa.
-
ce simplu sa faci din pix peste noapte dintr-un vaccin nerecomandat – vaccin recomandat. pac-pac, gata, am rezolvat problema,
-
Exact din acest motiv nu am incredere in Astra-Zeneca. Ca peste noapte a devenit bun pentru toate varstele…Am 59 de ani si as prefera alt vaccin
Pentru cei care doresc cuadevarat sa se vaccineze
Locuri libere pentru cei ce pot fi incadrati in etapele I si II de vaccinare cu astrazeneca in momentul de fata in Timisoara:
Centrul ISHO, Timisoara, B-dul Take Ionescu, 46 = 2385
Clădirea STPT Timișoara, Intrarea Doinei nr. 2=5086
desemenea in zonele limitrofe:
Căminul Cultural Giroc, Str. Trandafirilor nr.26 =1827
Caminul Cultural Sag, STR. A VIII-a, nr.13-15 =925
Centrul de vaccinare Moșnița Veche, Mosnita Noua, Str.Bistrei nr.24=804
datele sunt preluate de pe platforma de vaccinare https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ unde tocmai am programat persoane care desfasoara activitati in domenii esentiale si alte persoane peste 65 ani.