Aceasta va avea loc pe data 24, în acest moment
documentele legate de bugetul
judeţului dar şi de modul de
distribuire a banilor se află deja în studiu
la Comisiile de specialitate ale Consiliului
Judeţean, spunea
Ostaficiuc.
„Deocamdată nu sunt disponibile
încă toate informaţiile de la
Direcţia de Finanţe, în aşa fel
încât să putem face
împărţirea bugetului”, a mai
declarat Constantin Ostaficiuc.
În condiţiile aprobării
bugetului judeţean se vor putea
face alocările către localităţi
şi, astfel, vor putea fi aprobate de către
consiliile locale şi
bugetele comunelor. Astfel, din luna
aprilie consiliile locale nu vor mai suferi
datorită lipsei unui buget.
Legea achiziţiilor publice a fost
modificată
Constantin Ostaficiuc s-a declarat
mulţumit de modificarea de către executiv a
Legii achiziţiilor.
„Este bine că Guvernul a
înţeles că această lege trebuia
modificată, acum vom putea derula mai uşor
licitaţiile”, a declarat
Ostafciuc.
Având în vedere aprobarea noii
legislaţii, acum se pot realiza
licitaţiile pentru diferite
obiective de interes judeţean. Tot în acest
domeniu, preşedintele CJT s-a
declarat încântat că are prevăzut
în bugetul judeţului, pentru drumuri,
alocări de zece milioane de euro, bani care nu
includ fonduri europene şi
credite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!