Evenimentul va avea loc în perioada 20 – 26 aprilie în mai multe cafenele și spații culturale din Timișoara. „Cafekultour” este pus la cale de Institutul Cultural Francez și de Centrul Cultural German, iar în 2015 ajunge la cea de-a unsprezecea ediție.
În fiecare an, evenimentul s-a bucurat de tot mai mult succes, motiv pentru care încearcă să-i impresioneze pe vizitatori cu reprezentații artistice cât mai spectaculoase. Astfel, persoanele care vor participa la eveniment se vor putea bucura de concerte, spectacole de dans și teatru, proiecții de film, expoziții de artă vizuală și sonoră și multe alte surprize.
La fel ca și în anii precedenți la „Cafekultour” sunt invitați și parteneri din afara granițelor, lucru care reflectă foarte bine multiculturalitatea orașului de pe Bega.
„CafeKultour este o manifestare internațională la Timișoara. Din acest motiv prietenii noștri din Europa participă și ei. Spre exemplu, Spania e prezentă la Timișoara și este unul dintre cei mai importanți participanți la Cafekultour. De asemenea, în fiecare an participă și proiecte din alte țări europene”, a declarat directorul Institutului Cultural Francez Timișoara, Daniel Malbert.
Astfel, în cele șapte zile de cultură timișorenii se vor putea bucura de evenimente puse la cale de organizatori din Polonia, Marea Britanie, Spania sau Cehia.
Intrarea este liberă la toate reprezentațiile din cadrul „Cafekultour”. tion.ro vă va ține la curent cu toate detaliile despre evenimentele care vor avea loc în perioada 20 – 26 aprilie.
Program Cafekultour 2015:
Luni, 20 aprilie
ora 19 – Electric Theatre – Cafe Espanol: „Sancho en Barataria” – recital muzical spaniol
Marți, 21 aprilie
ora 20 – Mansarda Bastionului Maria Theresia – Performance cu lumini, muzică și dans: Pixelschubser, Armies și Alina Ștefan
Miercuri, 22 aprilie
ora 21 – Aethernativ – Concert Schwarzprior
Joi, 23 aprilie
ora 18:30 – Librăria Cărturești Mercy – Film „Die Tranen meiner Mutter”
ora 20 – Cuib D’Arte – Selecție de filme British Documentary
Vineri, 24 aprilie
ora 18 – Librăria Cărturești Mercy – Expoziția „Pastile Poloneze”
ora 19 – Librăria Cărturești Mercy – Proiecții de animație „O!PLA” și scurtmetraj „Varșovia bea cafrea”
Sâmbătă, 25 aprilie
ora 19 – Ambasada – Scurtmetraje urbane
ora 21 – Ambasada – Concert Emma6
Duminică, 26 aprilie
ora 19 – Tam Tam – Instalații sonore și vizuale
ora 21 – Tam Tam – Party cu DJ Sonophone, DJ Flo și We are Creepz
Citiți principiile noastre de moderare aici!