„Târgul de Crăciun a devenit de-a lungul anilor unul dintre evenimentele marcante ale Timişoarei. Mai sunt încă paşi de făcut pentru ca amplitudinea, calitatea şi estetica acestui eveniment să fie cea a unui târg din marile capitale europene. În fiecare an încercăm să aducem elemente noi, de poziţionare, ordonare şi interes astfel încât această manifestare să fie una civilizată şi plăcută pentru timişoreni. Anul trecut, municipalitatea a achiziţionat 25 de căsuţe noi care să înlocuiască treptat amplasamentele proprii ale comercianţilor fără un caracter estetic unitar (…) Anul acesta intenţionăm să continuăm acest proces de îmbunătăţire a calităţii târgului şi de a aduce noi atracţii în Piaţa Victoriei atât sub aspect al programului artistic şi de divertisment, cât şi acela organizatoric (…) Până în 15 noiembrie se vor depune dosarele comercianţilor. Aducem la cunoştinţa doritorilor de a participa la acest târg hotărârea foarte clară a organizatorilor, Primăria Municipiului şi Casa de Cultură, de a controla foarte strict tipul de produse si calitatea estetică şi funcţională a acestora şi, pentru a evita eventualele discuţii, solicităm comercianţilor o atenţie sporită şi acurateţe în pregătirea dosarului”, atrage atenţia viceprimarul Dan Diaconu.
Cea de-a VII-a ediţie a Târgului de Crăciun va fi organizată în perioada 1 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014. Căsuţele vor fi amplasate în centrul oraşului, în Piaţa Victoriei, în parcarea de la Modex (Piaţa Huniade) şi pe strada Mărăşeşti.
Comercianţii interesaţi să participe îşi pot depune dosarele (formulare de participare, poze şi lista produselor comercializate, copii după actele firmei, certificate de calitate etc.) la primărie în perioada 5-15 noiembrie, la camera 12 – Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, ghişeele nr. 3 şi 4. Cei care comercializează produse alimentare trebuie să obţină în prealabil avizul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!