Vizitatorii sunt așteptați la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit tradițional în rândul expozițiilor de profil din vestul țării. Peste 60 de firme din întreaga țară, atât producători, cât și comercianți, vor expune spre vânzare, la prețuri promoționale, o gamă diversificată de articole de îmbrăcăminte, tricotaje, lenjerie intimă, încălțăminte, marochinărie, pielărie, blănărie, accesorii. Nu vor lipsi nici produsele cosmetice și naturiste, parfumuri, bijuterii din aur și argint, gablonțuri, articole de artizanat, decorațiuni hand made, dulciuri etc.
Ca la toate edițiile anterioare, târgul de produse tradiționale din exteriorul CRAFT va fi deschis pentru publicul vizitator cu produse specifice de sezon. Deschis de Valentine s Day, Salonul Industriei Ușoare va oferi vizitatorilor timp de cinci zile ocazia perfectă de a alege cele mai frumoase și speciale cadouri pentru cei dragi.
Expoziția va fi deschisă de miercuri până sâmbătă, între 14 și 17 februarie, între orele 10 – 20, iar duminică 18 februarie, între orele 10 – 18. Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!