Festivalul Baroc, eveniment ajuns la cea de-a treia ediţie, va fi organizat de Primăria Timişoara şi Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara în perioada 13-19 octombrie 2014.
„Manifestarea se doreşte a fi un prilej de a conştientiza moştenirea culturală bogată pe care o are oraşul Timişoara şi de a readuce în atenţie ziua de 18 octombrie, declarată zi de importanţă locală prin HCL 359 din 25.10.2011. În 18 octombrie 1716 Prinţul Eugeniu de Savoya, personalitate care a marcat un moment de răscruce în istoria Europei, elibera Cetatea Timişoara după 164 de ani de stăpânire otomană. Momentul 18 octombrie 1716 reprezintă unul de cotitură în istoria Timişoarei. După această dată Timişoara cunoaşte o dezvoltare pe toate planurile, devenind un oraş al premierelor”, amintesc reprezentanţii municipalităţii.
Festivalul Baroc se va întinde pe parcursul unei săptămâni şi va cuprinde numeroase manifestări.
Se vor marca 160 de ani de la moartea lui Anton Pann, poet, compozitor, profesor, folclorist şi literat, compozitor al muzicii imnului naţional al României şi 250 de ani de la moartea lui Jean-Philippe Rameau, unul dintre cei mai importanţi compozitori şi muzicologi francezi din epoca barocă.
Totodată, festivalul îşi propune să prezinte viaţa de zi cu zi a Cetăţii Timişoarei şi a locuitorilor săi, înainte şi după 1716, precum şi legăturile între comunităţile etnice prezente în zona Banatului.
„Festivalul Baroc doreşte să reînvie spiritul Timişoarei de altădată, un vechi oraş important al monarhiei dunărene şi al Europei Centrale şi să readucă în memoria contemporanilor gloria „oraşului ideal” baroc din secolul al XVIII-lea”, spun organizatorii.
Vă prezentăm în continuare programul Festivalului Baroc – ediţia 2014:
Luni, 13 octombrie
– orele 10.00-16.00 – Piaţa Victoriei şi Bastionul Theresia vor fi animate prin prezenţa gărzii militare şi a heralzilor cu tobe şi portavoce care vor anunţa evenimentele ce se vor desfăşura pe parcursul festivalului.
– ora 17.00, CafeText (Bastionul Theresia) – deschiderea Festivalului Baroc, cu un recital cameral de muzică barocă – Duet viola da gamba/ chitară, susţinut de Anca Iarosevici şi Bogdan Mihăilescu. În program, lucrări de Antonio Vivaldi, Johann Christoph Pepusch, Georg Friedrich Handel, Georg Philipp Telemann.
– ora 20.00, Opera Naţională Română Timişoara – „Masca fluidă”, un spectacol de lumini, culoare, muzică, teatru şi balet, după un concept de Gabriel Kelemen. Intrarea va fi liberă, dar accesul se va face pe bază de invitaţii, care se vor găsi, în limita locurilor disponibile, la Casa de Bilete a Operei.
Marţi, 14 octombrie
– ora 19.00, Biserica Piaristă – concert de muzică veche susţinut de Ansamblul „Carmina Renascentia”.
Miercuri, 15 octombrie
– ora 19.00, Vicariatul Sârbesc – concert „Tezaur de muzică barocă din Balcani”, susținut de prof. dr. Uroš Dojčinović la chitară. Accesul se va face pe bază de invitaţii, în limita locurilor disponibile. Invitaţiile se vor găsi la Centrul de Informare Turistică de pe strada Alba Iulia nr. 2.
Joi, 16 octombrie
– ora 19.00, Domul Romano-Catolic – concert J.S.Bach, prezentat de Art Kammerorkester, coordonator Ovidiu Rusu. Solişti: Corina Murgu, Nada Petrov, Sergiu Cârstea, Pavel Santa şi Cătălin Vinars.
Vineri, 17 octombrie
– ora 17.00, Sinagoga din Cetate – „Concert la lumina celor 140 de lumânări – Imaginarium Baroc”, muzică şi imagini cu Timişoara sec. XVIII. Conceptul Imaginarium prezintă povestea Timişoarei de demult, într-un spectacol de muzică şi imagine prezentat de Peregrinii. Muzica live va fi însoţită de proiecţia imaginilor şi de ceremonialul deja tradiţional al Festivalului Baroc – aprinderea unui număr de 140 de lumânări care să amintească de momentul eliberator din 1716 şi ziua de naştere a Prinţul Eugeniu de Savoya (18 octombrie).
– ora 19.00, Muzeul de Artă (Sala Barocă) – recital de muzică românească veche şi otomană şi recital de poezie otomană. Interpretează Formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann”. În program: melodii din colecţia lui Dimitrie Cantemir şi Anton Pann, colaje de dansuri româneşti. Intrarea va fi liberă, dar accesul în sală se va face pe bază de invitaţii, care se vor găsi, în limita locurilor disponibile, la Infocentrul Turistic de pe strada Alba Iulia.
Sâmbătă, 18 octombrie
– ora 11.00 – Teatrul Merlin Timişoara şi Trupa Mini Merlin prezintă piesa „Avarul, Repetiţie pentru Rege”, o adaptare de Mirella Tonenchi şi Eva Labadi Megyes după „Avarul” de Jean-Baptiste Poquelin (Molière).
– ora 17.00, Sala Vieneză – concert Musique Royale – Comori ale Barocului Francez, susţinut de Ansamblul de muzică veche Harmoniis. Conducerea muzicala va fi asigurată de Caius Hera, invitată specială va fi Judit Andrejszki (Ungaria). Evenimentul este dedicat compozitorului şi muzicologului francez Jean-Philippe Rameau (1683-1764). Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile, iar accesul se va face pe bază de invitaţii, care se vor găsi la Infocentrul Turistic de pe Alba Iulia.
– ora 19.00, Parcul Rozelor – concert Adhoc, prima trupa de punk acustic folcloric medieval din lume, potrivit organizatorilor. În deschidere vor cânta Peregrinii.
Duminică, 19 octombrie
– ora 11.00 – concursul Treasure Hunt – Vânătoare de comori. Startul înscrierilor s-a dat la Centrul de Informare Turistică de pe strada Alba Iulia nr. 2, iar participarea este gratuită. La Infocentrul Turistic se pot înscrie în continuare grupurile sau vânătorii “singuratici” care doresc să intre în concurs.
Va avea loc o vânătoare de comori cu indicii care vor fi descoperite pe parcurs, cu trasee care îi vor purta pe “vânători” prin toată zona vechii fortăreţe a Timişoarei şi la capătul căreia se va afla marele premiu. „Fiecare echipă va primi la start un document cu o primă întrebare cu variante de răspuns, corespunzând fiecare unei viitoare destinaţii, însa doar varianta corectă de răspuns trimite la destinaţia unde va fi primit următorul indiciu, o nouă întrebare cu variante de răspuns. Întrebările vor fi din istoria Timişoarei”, explică organizatorii.
– ora 19.00, Filarmonica Banatul – spectacolul Violoncellissimo, De la Baroc la Contemporan. Solişti vor fi: Marin Cazacu, Alexandra Guţu, Ella Bokor, Mircea Marian şi Ştefan Cazacu. Intrarea va fi liberă, dar în limita locurilor disponibile. Accesul se va face pe bază de invitaţii, care se vor găsi la Casa de bilete a filarmonicii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!