Scopul proiectului este extinderea gradului de acces la serviciile de bandă largă şi accesarea gratuită de către cât mai mulţi utilizatori a informaţiilor de care au nevoie, prin intermediul diverselor dispozitive dotate cu capacităţi wireless: laptop, PDA sau desktop echipat cu o placă de reţea WiFi sau cu un card PCMCIA de reţea WIFI.
În 2009, a fost lansată procedura pentru instalarea în primă fază a 11 hotspot-uri. Acestea au fost puse în funcţiune de către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A în mai multe municipii. Din păcate, Timişoara nu s-a aflat pe lista beneficiarilor. A urmat instalarea de către Romtelecom a încă 200 de hotspoturi în 32 de judeţe ale ţării, instalare realizată până la sfârşitul lui 2009. De această dată, Timişul a beneficiat de „ofertă”, aici fiind instalate cinci asemenea puncte de acces la internet gratuit. Acestea sunt situate în Lugoj (două hotspot-uri, în parcul Prefecturii şi în Parcul George Enescu), Recaş (două, în Parcul Central şi în curtea primăriei), respectiv Sânnicolau Mare (în zona centrală, pe strada Republicii).
Pentru cele 211 hotspot-uri instalate anul trecut, dintre care 75 în interior – în primării, aule, biblioteci, şi 136 la exterior – în parcuri, centre istorice, pasaje pietonale, investiţia a fost de 590.000 de lei fără TVA. Pentru cele 211 hotspot-uri, MCSI va asigura fluxul de Internet până la sfârşitul lui 2010, cu posibilitatea de prelungire pe doi ani.
În 2010 se doreşte instalarea a 300 de noi hotspot-uri, pentru care se estimează o investiţie de 923.000 de lei fără TVA, fluxul de internet fiind asigurat de către MCSI timp de un an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!