Oamenii legii susțin că vor continua verificările la proprietățile neîngrijite. În perioada 3-7 iulie au reușit să sancționeze 12 timișoreni, cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, conform HCL 371/2007. Agenții locali le reamintesc timișorenilor că pentru anul viitor se pregătește supraimpozitarea, cei care nu-și îngrijesc terenurile riscând să plătească impozite mai mari și cu 500%.
„Poliția Locală continuă să monitorizeze situația terenurilor de pe raza municipiului Timișoara, luând măsurile legale de sancționare și atrage totodată atenția proprietarilor de terenuri că, pe lângă sancțiunile aplicate pentru nerespectarea obligațiilor de le revin, polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului întocmesc dosare în vederea supraimpozitării pentru fiecare teren în parte, în conformitate cu prevederile HCL 266/2016. Conform actului normativ menționat, terenurile neîntreținute vor fi supraimpozitate cu 250% sau 500%, în funcție de starea terenului constatată în urma verificărilor”, transmit oficialii Poliției Locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!