Timișorenii care au trecut miercuri dimineață prin centrul orașului au putut vedea căsuțele de la care vor cumpăra tot felul de bunătăți în perioada sărbătorilor de iarnă. Aproximativ 100 de căsuțe sunt puse în centrul orașului. Spre deosebire de anul trecut, la ediția de anul acesta, pe lângă căsuța cu murături, la târg va fi amplasată și o căsuță plină cu ciocolată și produse din ciocolată.
Cupola din 60.000 de leduri va lumina și în acest an Piața Victoriei. Lângă ea va fi împodobit și bradul de Crăciun, care vine de la Ocolul Silvic Gurahonț, județul Arad. Ajunge la Timișoara joi sau vineri, potrivit viceprimarului Dan Diaconu. Are aproximativ 16 metri înălțime.
Oficial, Târgul de Crăciun își deschide porțile în 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, când va fi aprins și iluminatul de sărbători.
Colaci secuiești, vată pe băț, vin, murături, sarmale, salată de vinete, mici, grătare și alte bucate tradiționale românești vor găsi timișorenii în centrul orașului pe toată durata târgului. Nu vor lipsi produsele de sezon – mănuși, fulare, căciuli, dar nici ornamentele de sărbători sau jucăriile, accesoriile pentru femei ori produsele artizanale.
Cea de-a noua ediție a târgului se deschide în 1 decembrie și își va închide porțile în 2 ianuarie 2016. Căsuțe vor fi amplasate și în fața școlii generale din cartierul Soarelui.
De 1 decembrie, pe scena din Piața Victoriei vor urca Timișoara Big Band, Ansamblul „Timișul” și soliștii Petrică Moise, Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Andreea Aleușan, precum și trupele Cover Up, What’s UP și Andra. Nu va lipsi tradiționalul foc de artificii.
Alte articole pe aceeași temă:
Casuta dulce, plina cu ciocolata, la Targul de Craciun din Timisoara
Cupola de lumini, din nou in centrul Timisoarei. Se pregateste iluminatul de sarbatori
Citiți principiile noastre de moderare aici!