Parteneriatul dintre Banca Europeană de
Investiţii (BEI) şi Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România a fost semnat,
în 2003, suma alocată pentru finanţarea
primei etape a proiectului de construire a
autostrăzii Arad-Timisoara-Lugoj
fiind de 200 milioane euro. Până în
prezent, din împrumut au fost folosiţi 12
milioane de euro, ceea ce reprezintă un grad de
utilizare de 6%, se arată în nota de
fundamentare a unui proiect de hotărâre
pentru modificarea unui amendament din contractul cu
BEI. Respectivul amendament presupune ca principale
modificări extinderea datei limită de tragere
de la 30 noiembrie 2008 la 15 februarie 2010 şi
prelungirea datei după care se va putea anula
orice parte din credit netrasă, de la 31 martie
2009 la 15 iunie 2010. Proiectul de hotărâre
urmează să fie supus aprobării
Guvernului, restul termenilor şi condiţiilor
contractului de finanţare
rămânând neschimbaţi.
Principalele cauze ale întârzierii
implementării proiectului sunt legate de
elaborarea documentaţiei de licitaţie,
întârzieri în obţinerea
autorizaţiilor de mediu sau lipsa fondurilor
necesare pentru achiziţionarea terenurilor
aferente construcţiei. Proiectul se
realizează în proporţie de 74% din
finanţări BEI şi 26% de la bugetul de
stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii. Perioada de acordare a
împrumutului este de 25 de ani, din care
şase ani reprezintă perioadă de
graţie. Etapa a doua a programului presupune
finanţarea de către BEI a secţiunii
Timişoara-Lugoj, în lungime
de 31 km.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!