La câteva luni de când anunța că va rezolva problema parcărilor pe trotuare, primarul Nicolae Robu susține că „a cumpărat circa 500 de U-uri pentru trotuare”, așa numitele garduri anti-parcare.
„Am cumpărat circa 500 de U-uri să le punem pe trotuare (garduri anti-parcare – n.r.). Arată și frumos, nu mai urcă nimeni pe trotuare. Scopul este să nu dăm amenzi, am pus deja pe str. Arieș. În bordură vom și pune U-uri”, s-a lăudat edilul-șef, care a ținut să precizeze că gardurile anti-parcări vor fi puse în toate zonele cu probleme din oraș.
Gardurile sub formă de U au fost realizate chiar de către cei de la SDM și vor fi amplasate, pentru început, doar în zona centrală. Acestea sunt zincate și au cam 15-20 cm înălțime și vor avea un rol mai bun decât bolarzii folosiți până acum de primărie, ne-au dezvăluit oficialii PMT.
„Se vor amplasa în toată zona centrală, de îndată ce vor fi gata trotuarele, pentru a le proteja de șoferii indisciplinați. Punem și în alte zone, dar deocamdată ne concentrăm pe centru”, ne-au spus reprezentanții municipalității.
Lucrările la trotuarele din zona centrală au început recent, după multe luni de pauză. Acestea vor fi pavate în interiorul Inelului I.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XGata cu parcările pe trotuare în zona centrală!… Primele au fost puse în urmă cu ceva timp pe str. Arieș, în Soarelui.
EVIDENT ca la primar in zona si in Centru.
Imbunatatiti transportul in comun si lasati prosteala.
-
Nu ai sa Reușești sa dai cocalaru jos din bmw
Excelent! Bravo Robu! nu da examplu strada Aries pentru ca nu exista ora din zi acolo sa nu fie vreunul pe avarii blocand prima banda ca el are treaba doar cateva minute la banca si nu poate sa lase masina peste drum unde e parcare de 200 de locuri
Boss pe sagului pe cand? Ca nu e zi sa nu sape unu cu rotile in spatiu verde. Adica noroi
Da, si apoi, ca pe Aries, o sa opreasca fiecare cum are chef pe prima banda.
Bune masuri, dar parcari pe cand?
-
Daca te uiti bine de exemplu pe Aries se parcheaza haotic, unii chiar se baga cu masina pe trotuar pana in fata intrarii in Casa Tineretului iar parcarea de la stadion ii o treima goala, doar sa plateasca Telpark.. la fel e si in zona centrala, poate parca in piata 700 sau la Bega in spate ca nu face nici 5 minnute pe jos pana in centru.
Unde sunt planurile de parcari, alea care au fost facute la timpul lor, atunci cand a si fost facut planul de dezvoltare al orasului pe 30 ani? ahhh sorry, nu exista asa ceva. Noi facem insa vaporase, ma voteaza cine ma place as acum sunt, tip-tip minitop, copii spun lucruri traznite. In toate zonele rezidentiale trebuiau facute parcari etajate (platite) unde sa poti parca pe baza de abonament. Astea nici macar nu sunt desenate, dar in ritmul in care ne chinuim sa facem un amarat de pasaj, inventeaza astia imediat masinile zburatoare, le vom lega la geam, la etajul 3, cu lant.
500 ?
ar trebui 20.000 !!!
In parcul Justitiei ar trebuii puse sau chiar restrictionat accesul auto acolo… spatiul verde se degradeaza pe zi ce trece acolo de la masini.
-
si in parcul din spate de la conti…bega ar trebuii inchisa…acolo se parcheaza peste tot….se va reface parcul oare tot vor intra masini? in justitiei acolo ii teroare
Sa se puna peste tot unde exista spatiu verde. Orice petec de pamant(nu mai exista spatiu verde) e ocupat de o masina. Orasul e plin de noroi!!!
-
Corect. Si la trotuare. Cum zicea cineva mai sus 20 000, minim.
Alea sunt trotuare? Pe bune? ce risipa de bani..mai bine faceau dracu trotuarele alea si scoteau bani din amenzi… ca la noi la nimeni
parcari cand “puneti”
Nu mai urca decât aia cu Jeep-uri sau Suv-uri… Mai bine treceau comunitarii zilnic si dadeau amenzi – pardon, localii!
Făceau bani de pe fraieri…așa fac numai cheltuieli din banii noștrii!
tovarășii bugetari creați locuri de parcare nu garduri
Cred ca mine anti-tanc ar fi mai bune. Si nici nu cred ca ar trebui asa multe. Dupa cateva detonari problema ar fi ca si rezolvata.
A, da, de parcari nu mai zice Pletea nimic?
Alti bani, alta distractie ptr cei nevoiasi. Mai eficient era ridicarea masinilor daca ptr proprietari tot nu conta masina.
Garduri din acestea ar trebui puse in toate zonele unde exista riscul ca un nesimtit sa parcheze pe o zona verde sau de pamant. Sunt total de acord ca nu sunt parcari si eu sunt sofer , insa cand vezi ca multi vin cu masina de lucru (autoutilitara ,microbuz etc .) fratiilor , scuzati ma . Imaginati-va de ce este atata praf in oras , cele mai multe din cauza santiereleor de constructii , acolo unde trebuie stat la panda si amendati , insa si intre blocuri mai sunt spatii neingrijite si se iese cu masina plina de noroi pe roti.
Perfect…dar sunt curios cand se va ocupa cineva si de gara de nord si de stadionul dan paltinisanu ? Arata dezastru pentru un oraș ca Timisoara si cu pretentii.
OK dar parcările promise pe când ? Ca și cost de montaj și pentru aceste U nu văd in reportaj ,amenzile erau un venit .Ve se descrie aici este o cheltuiala .?