Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va lansa săptămâna viitoare, din 28 martie şi până în 30 iunie 2017 sesiunea de primire a proiectelor de investiții pentru mai multe submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru proiecte de infrastructură de bază și de acces agricol și silvic, dar și pentru cele privind protejarea patrimoniului cultural. Se pot depune solicitări de finanțare a proiectelor de investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice (submăsura 4.3), pentru crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică (submăsura 7.2) și pentru protejarea patrimoniului cultural (submăsura 7.6). Fondurile totale disponibile solicitanților de finanțare pentru aceste tipuri de investiții sunt de peste 647 milioane de euro.
Pentru realizarea de investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice suma oferită firmelor şi autorităţilor interesate este de 121, 4 milioane de euro. În vederea realizării de investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică alocarea financiară aferentă sesiunii 2017 este de 356,1 milioane de euro. Astfel, pentru infrastructura de apă/apă uzată, alocarea bugetară este de 142, 4 milioane euro, iar pentru infrastructura rutieră de interes local, alocarea bugetară este de 178 de milioane.
De asemenea, sumele disponibile pentru investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural sunt de de 100 de milioane de euro.
Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, până în data de 30 iunie 2017, ora 16 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!