3636 de copiii au fost deja înscriși de părinți în clasa pregătitoare la școlile din județ, iar unele unități școlare sunt nevoite să suplimenteze locurile. Este cazul Liceului Pedagogic Carmen Sylva, unde pe 50 de locuri au fost validate 87 de dosare, toate aparținând copiilor din circumscripție. Dacă săptămâna trecută inspectorii școlari încă mai dezbăteau problema, acum s-au decis: vor fi organizate mai multe clase.
“La Pedagogic sunt 87 de copii din circumscripție, pe aceștia nu îi poți refuza, va trebui suplimentat numărul de clase cu două clase. Nu avem spațiu, la început s-au programat doar două clase pregătitoare, din lipsă de spațiu. Unele clase mai mari vor face școală după masa”, a declarat șfeul Inspectoratului Școlar Timiș, Cornel Petroman.
Cererile numeroase nu au reprezentat singura dificultate cu care se confruntă inspectorii școlari în prima etapă de înscrieri în clasa pregătitoare. Mulți părinți vor să își înscrie direct copiii în clasa întâi, sărind peste clasa pregătitoare, fapt care nu este permis de către normele Ministerului Educației. În aceste condiții, părinții vor trebui să se conformeze regulilor fiindcă nu se vor face excepții, anunță conducerea Inspectoratului Școlar Timiș.
„Nimeni nu poate da derogări asupra copiilor care se înscriu în clasa I și clasa pregătitoare. Nu vom da derogări la nimeni să își înscrie copiii mai devreme de vârsta stabilită de Minister. Sunt mulți părinți care vor să își înscrie copiii mai devreme la școală, cu toate că doar prin februarie fac vârsta necesară. Nu vom da dispensă sau derogări pentru niciun copil care nu e încadrat în grupa de vârstă despre care vorbim”, a explicat Cornel Petroman.
Prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare ia sfârșit în 22 aprilie. Cea de-a doua etapă va avea loc în perioada 8 și 17 mai.
Ghidul inscrierii in clasa pregatitoare pentru parintii timiseni
Citiți principiile noastre de moderare aici!