Teoretic, șantierul de pe Bd. Sudului a început în luna iulie, când primăria a predat amplasamentului firmei constructoare. Practic, s-a lucrat mult mai târziu, abia la începutul lunii august trecându-se la mutarea unor copaci. În urmă cu două zile, reprezentanții primăriei anunțau că șoferii au interzis pe bulevard timp de opt ore pe zi, până înainte de Crăciun. Iar mijloacele de transport în comun au trasee deviate. Detalii, AICI!
Zilele acestea se lucrează la dezafectarea stâlpilor, astfel că operatorii au termen limită ziua de vineri să mute toate firele aeriene în subteran.
„Se trece la dezafectarea stâlpilor, ceea ce înseamnă și trecerea în subteran a cablurilor aeriene de transmisii de date/voce. Operatorii au fost notificați ca până vineri, 21 august 2020, să își relocheze toate cablurile de pe bulevardul Sudului, de la liniile de tramvai până la strada Oglinzilor. Menționăm că în decurs de 3 săptămâni vor fi finalizate, în cadrul lucrărilor de modernizare, canalizațiile subterane, până atunci existând varianta utilizării canalizațiilor subterane funcționale ale unora dintre operatorii privați”, transmit reprezentanții municipalității.
Oficialii PMT îi roagă pe timișorenii care locuiesc în zonă să se adrese direct firmelor cu care au contracte pentru internet sau televiziune în cazul în care rămân fără semnal.
„Îi rugăm pe cetățenii din zonă, care au probleme cu transmisiile de voce/date, să se adreseze direct firmelor cu care au contracte în derulare, deoarece toți operatorii au fost avertizaţi”, mai spun cei de la Direcția Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități din cadrul PMT.
Bd. Sudului va fi modernizat și lărgit la patru benzi între Bd. Liviu Rebreanu și str. Mareșal Constantin Prezan. Sunt 538 de metri de șosea. Carosabilul va avea 13 metri lățime, vor fi parcări pe ambele părți, dar și trotuare pavate, de 2-2,5 metri lățime. Trecerile de pietoni vor avea pavaj tactil, iar pistele de biciclete vor fi bidirecționale, vor avea o lățime de câte 1,50 metri și se vor amplasa între trotuar și zonele verzi proiectate. Vor fi amenajate și 215 locuri de parcare.
Odată cu modernizarea șoselei se vor face amenajări și în intersecții: în cea cu Liviu Rebreanu va fi lărgit accesul spre Bd. Sudului de la o bandă la două benzi și va fi realizată și o alveolă pentru STPT. De asemenea, se va realiza o bandă suplimentară pentru virajul la dreapta de pe Bd. Sudului pe Bd. Iosif Bulbuca. Intersecția cu Mareșal C-tin Prezan va fi transformată în sens giratoriu cu două benzi.
Valoarea contractului semnat cu Porr Construct este de 10,82 milioane de lei cu tot cu TVA, echivalentul a 2,2 milioane de euro. Societatea care a reabilitat Pasajul Jiul trebuie să lucreze alături de Path’s Rout SRL, Tubular Tehno Sistem Industrial SRL, Cons Electrificarea Instal SRL și Vimato SRL.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XNesimtitul din fruntea primăriei apasă accelerația sa se modernizeze înainte de alegeri? Acum nu mai taie copacii, îi mută?
-
Ii muta fara folos, pentru ca s-au uscat deja….
Au mutat doar o parte din copaci, dar a fost facuta de ochii lumii sa dea bine, mutarea a fost facuta de niste dorei si in consecinta s-au uscat.
In alte zone, cum ar fi pe strada Grigore Alexandrescu au intrat cu escavatorul in copaci fara probleme, am facut reclamatie la politie si garda de mediu si toti au dat din umeri.
Stau in zona soarelui si nu e intrenet de vreo 4 zile, baieti seriosi