Licitaţia va avea loc în data de 4
septembrie, la sediul Ministerului Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi
se va desfăşura în două etape. Din
păcate, dacă vreţi casa concediilor de
vis sau doriţi să vă retrageţi la
bătrâneţe, s-ar putea să nu
aveţi prima şansă în
competiţia economică.
Prima etapă va începe la ora 10 şi este
organizată numai pentru întreprinderile mici
şi mijlocii, având posibilitatea de a
participa la licitaţie persoanele juridice cu
statut de întreprindere mică sau mijlocie,
declarate şi certificate conform legii. Cea
de-a doua etapă, va începe la ora 14 şi
va fi organizată pentru construcţiile care nu
s-au adjudecat la prima etapă. Aici poate
participa orice persoană juridică sau
fizică care îndeplineşte
condiţiile prevăzute în caietul de
sarcini. Totalul aferent construcţiei supus
vânzării, la care proprietar este statul
român, va fi concesionat adjudecătorului,
în condiţiile legislaţiei în
vigoare.
Pe lista scurtă sunt şi câteva
proprietăţi din Timiş: Cantonul Silvic
Bistra din Moşniţa Veche, Cantonul Silvic
Bazoşul Nou din Bucovăţ, Cantonul Silvic
Ohaba Lungă din Ohaba Română, Cantonul
Silvic din Denta, Cantonul Silvic Mănăstire
din localitatea Birda, Cantonurile Recaş şi
Stanciova din Recaş. După cum se vede,
cantoanele sunt situate atât în zona de
munte cât şi în cea de câmpie.
Aşadar, căsuţe în pădure la
alegere.
Marcel Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!