Vă reamintim, primăria majorează „sănătos” impozitele pe anul 2022, în special pentru persoanele fizice care dețin clădiri nerezidențiale, care vor ajunge să plătească la fel ca persoanele juridice.
Propunerea este majorarea cu 20% a impozitelor pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice. Creșterea este mai mare pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, care vor plăti la fel ca persoanele juridice, adică de trei ori mai mult decât până acum.
„Impozitul pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, prevazut la alin. (2) al prezentului articol (cota maximă de 1,3 – n.r.), precum și impozitul/taxa pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, prevăzut la alin. (4) al prezentului articol (cota maximă permisă de lege de 1,3 – n.r.), se majorează în conformitate cu prevederile art.489 alin.1 și alin.2 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu o cota adițională de 50% din cota de impozit stabilită”, se arată în proiectul de hotărâre care ajunge marți în atenția consilierilor locali.
Practic, persoanele fizice care au în proprietate clădiri nerezidențiale, adică imobile folosite pentru activități economice, vor avea de plătit un impozit de trei ori mai mare, prin aplicarea cotei de 1,95, crescută de la 0,6 cât era anul acesta.
Impozitele pe clădiri rezidențiale au fost calculate cu o cotă de 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii, iar pentru anul 2022 se va aplica o cotă de 0,10% asupra valorii impozabile a clădirii. Atenție, este vorba despre „clădirile rezidențiale și clădirile-anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice”. Calculul este identic pentru persoanele juridice care dețin clădiri rezidențiale.
„Așteptările oamenilor se dezvoltă, așteptările față de calitatea serviciilor publice, transport în comun, curățenie și așa mai departe, prețul de energie, de gaz, de care depinde și Primăria Timișoara, a crescut foarte mult. Așa că am decis, pentru clădirile rezidențiale, pentru persoanele fizice, să ne adaptăm la nivelul unor orașe precum Cluj, București, Brașov, dar să rămânem sub pragul unor orașe precum Iași, Constanța sau Oradea. Am adăugat un 0,02% și suntem la același nivel ca și București, Cluj, Brașov. Cred că dacă vrem servicii de calitate în Timișoara trebuie să ne asigurăm că avem și venituri. În același timp, bineînțeles că trebuie să tăiem din cheltuielile de funcționare acolo unde este o risipă de bani”, a declarat, în august, primarul.
O altă noutate venită din partea primăriei se referă la bonificația de 10% acordată pentru cei care își plătesc impozitele integral până la data de 31 martie. De ea vor beneficia doar persoanele fizice, nu și cele juridice.
Reprezentanții Primăriei Timișoara propun și eliminarea a 12 taxe speciale, dar a fost reintrodusă taxa pentru promovarea turistică a orașului.
PMT a estimat o creștere de 18 milioane de lei după majorarea impozitelor, pe anul 2022. Proiectul de hotărâre a fost făcut public în luna august, iar mai mulți consilieri locali au comentat intenția primăriei de a majora impozitele. Social democrații au anunțat încă de atunci că nu votează proiectul de hotărâre și că poartă discuții cu colegii din PNL și Pro România pentru a asigura o majoritate în Consiliul Local Timișoara, „care să stopeze acest demers menit să mascheze incompetența financiară a unei administrații complet depășite”.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XEste o nebunie sa maresti taxele si impozitele in plina inflatie cand puterea de cumparare a cetatenilor a scazut dramatic. Daca vrei sa-i extermini si sa sporesti numarul saracilor, o faci. Actuala conducere a primariei nu tine seama de interesul cetatenilor.
-
Ăștia au impresia că sunt jupanii, iar noi sclavi pe plantațiile lor!
-
Gresesti. Nu e doar o impresie.
-
Și cine plătește impozitul suplimentar? Becali? O sa fie inclus în preturile către consumatorul final, Pu1imea o sa scoată mai multi bani din buzunar, nu bogații. Marxismul lui pește…
cica “servicii de calitate”spune frit
nu “boss”, intai ne arati cum administrezi tu mai bine decat aia dinainte fara sa maresti taxele, si abia dupa ce convingi oamenii prin rezultate mai bune pastrand aceleasi taxe, mai ceri bani. Banuiesc ca revolutia bunei guvernari cu care te laudai, nu consta in a lua bani mai multi de la cetateni, altfel o sa zica si nea lae ca ar fi facut mai mult cu taxe marite.
Asadar sa cresti taxele dupa ce ne arati cum esti tu mai gospodar, ca eu n-am chef sa-ti dau mai multi bani sa-mi oferi tu evenimente culturale cretze si cai verzi pe pereti. Pana acm ai aratat doar ca cu taxele puse pe vremea lui lae nu esti in stare sa faci nici pe jumatate cat se facea atunci, asadar, jet de-aici.
In campanie electorala era una:
În acest moment, din fiecare 10 lei din bugetul total al Timișoarei, 8 lei sunt cheltuiți pentru funcționarea aparatului administrativ. Cheltuielile de funcționare vor fi reduse prin eficientizare, stoparea sifonării și restructurarea societăților din subordinea Primăriei.
Dupa alegeri:
Dacă vrem servicii de calitate, trebuie să ne asigurăm că avem și venituri
Acum cu cresterea costurilor pentru energie fix de asta mai era nevoie.
Taxe marite si introduse altele noi. In rest nimic, DoNimic.
ce inseamna servicii de calitate? si de ce sunt condiționate de taxe mai mari? o altă prosteala marca friț-usr
“Majorarea taxelor pentru servicii de calitate”, adica subventii pentru Colterm corect ? De care beneficiaza doar unii ?
Era de astepta cresterea de taxa dupa cati USRisti a angajat ca si consilieri!
Trebuie sa-i umfle pe aia de la Centrul de proiecte, sa plateasca o multime de directori de muzee fara rost, personal pentru vaporase samd.
Niste nesimtiti care s-au catarat pe umerii timisorenilor!
Servicii de calitate? E gunoil de 10 centimetri – nematurat de luni de zile pe strazi.
Trotuare nefinalizare samd
Nici o majorare, oamenii nu au bani, parcarile sa fie gratuite pentru ca sunt facute din banii noastri, scoase dieselurile poluante din oras, sosea de centura pentru traficul greu, coltermul desfiintat, toata lumea pe centrale in condensatie cu randament 98 %, trase conducte suplimentare de gaz unde e necesar.
-
Foarte corect! Din astea trebuie sa aiba in vedere orice primar, care intr-adevar doreste imbunatatirea traiului cetatenilor (votanti) si care (eventual) doreste sa fie reales la noul scrutin.
AMR 3 ani…Robu primar.
Impozitele la pers fizice proprietati rezidentiale vor creste mai mult, pt ca pe langa cresterea cotei de impozitare de la 0.8 la 1, va creste si valoarea impozabila, pt ca e ajustata cu inflatia.
“servicii de calitate” :))))))))
OMFG , iara majorari ? Pai de asta am votat URSS ul asta cu Fritz ???
Corect! Sa platim mai mult ca si asa o ducem mai bine, usr cu pnl la guvernare ne-au crescut salariile, alocatile la copii, pensile, au scazut euro, au scazut pretul la carburanti si la energie si avem de unde sa dam impozit mai mare, nu?
Felicitari romanilor pentru votul de anul trecut!
Calitatea a VII-a
Va rog sa le triplati ca sa simtim si mai bine competenta usr :))
Se mareste salarul minim….este normal, de unde sa acopere si cresterea salariala?
Primii care au siguranta ca primiesc orice marire sunt angajatii de la stat.
La privat…………..depinde de mai multi factori.
Domnilor de la USR nu ati facut inca destul rau romanilo,ati darimat un guvern de bine de rau stabil,ati distrus complect sistemul de sanatate prin ministri vostri FOARTE FOARTE COMPETENTI de aceia mor romini pe capete,nu ati facut nimica in sistemul de justitie.Ati cerut prin vocea inteleptului CIOLOS sa se voteze un guvern minoritar compus din SUPER SPECIALISTI VOSTRI,acuma tot voi veniti ca nu veti vota un guvern minoritar fara voi la CIOLAN In administratia locala timp de un an de zile nu ati facut decat numai si numai incurcaturi,ati dat mii de euro pe avocati,audite si rezultate zero.Acuma veniti cu filmari din drone de pe tot felul de santiere nu zic departe de mine asa ceva ca nu sant si ele necesare ma refer la lucrarile de infrastructura Dar timisoreni ar vrea sa vada cum se descarca carbunele din trenurile care erau pe drum conform spuselor Maestrului Latcau nu sa il vedem pe nenea ala cum”Fura”cu galeata carbune din vagon. Ca am inteles de la noapte E on opreste gazul si copii de maine vor sta acasa in frig?? ca de o problema cu incalzirea scolilor ati scapat dar ce faceti cu locuitori si cu spitalele
Nu va mai agitati domnilor contribuabili timisoreni.frit poate sa vrea ce ii trece lui prin cap,daaar CEI CARE HOTARESC sunt CONSILIERII.
Consilierii sunt alesi de noi si ne reprezinta interesele.Iar interesele noastre ACUM nu coincid cu propunerile lui frit.Pot sa pun pariu ca alesii nostri nu vor vota cu interesele noastre.Oare de ce ?
Ati gresit titlu. Asa e corect: “Se votează taxele și impozitele pentru 2022. Primăria Timișoara propune majorarea lor. Pentru servicii de calitate mergeti in alta parte”
sa vezi comicul situatiei cand te trezesti ca mai putina lume iti plateste aceste “servicii de calitate”. care servicii de calitate? sticla de pe jos? tevile dezgropate luni de zile? mirosul de urina si gunoi pe fiecare strada? o sa fie amplificate toate, sa inteleg, aia e calitatea? o sa puta si mai tare?
pai mai Fritz …nu ziceai ca tu faci minuni cu banii europeni ? si ca Lae era incompetent ? Pana acum n-ai facut nimic sa ma convingi ca trebuie sa platesc in plus. De ce sa-ti platesc impozit daca pe strada mea nu trece nimeni cu curatenia stradala? trotuarele s-au caprit pe vremea lui Lae …de ce sa-ti plates in plus daca spitalul de copii nu se va termina nici in mandatul tau?
de ce sa-ti platesc in plus daca voi cereti bani de la guvern pentru Colterm ( de care nu beneficiez oricum)? Nu-ti ajung impozitele pe salariu ce-ti intra in buzunar lunar?Eu muncesc mai mult …deci tu primesti mai mult. Munceste si tu incat sa se vada ca banii mei sunt bine investiti in oras. pana atunci mai usor cu procentele astea nesustenabile 20-50%…nici in Germania nu se aplica astfel de cresteri si tu vrei sa le aplici in Freidorf ?
Cred că am ajuns să trăim (a se citi muncim) doar pentru stat! Impozite, taxe, facturi, 2/3 din câștigul lunar! Mă întreb până când?
servicii de calitate fix pix…banii astia vor merge exact sa plateasca salariile armatei de bugetari
…si eventual sa finanteze niste fantasme gen capitala europeana….cine dreaq mai vine la noi dupa ce ne-am facut de cacao in toata lumea…