Născut la 22 decembrie 1922 în localitatea Niţchidorf, judeţul Timiş, Excelenţa Sa a absolvit studiile de filozofie şi teologie la Seminarul Teologic Romano-Catolic din Timişoara, unde la 2 iunie 1946 a fost hirotonit întru preot de către episcopul dr. Augustin Pacha. În perioada 1946-1964 a activat ca şi capelan în parohia Giarmata, după care Ordinarius-ul de atunci, Konrad Kernweisz, l-a numit paroh al aceleiaşi parohii.
Ca decan al decanatului Timiş şi ca examinator prosinodal s-a aflat timp de mai mulţi ani în serviciul Ordinariatului şi al confraţilor săi districtuali. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, l-a numit pe Sebastian Kräuter la 7 octombrie 1983 ca Ordinarius „ad nutum Sanctae Sedis” ulterior, la 14 martie 1990, numindu-l în scaunul episcopal al Timişoarei. Consacrarea sa întru episcop a avut loc la 28 august 1990 în Catedrala romano-catolică din Timişoara.
Începând cu data de 28 august 1999, atingând limita de vârstă, s-a retras de la conducerea Diecezei. Trupul neînsufleţit al răposatului nostru părinte episcop a fost depus în Catedrala Romano-Catolică din Piaţa Unirii. Înmormântarea va avea loc vineri, după Requiem-ul solemn, la ora 11.
Citiți principiile noastre de moderare aici!