„De Ziua Timișoarei, a fost convocat Consiliul Local al Municipiului Timișoara în ședință extraordinară, în data de 03.08.2020, ora 12, prin platforma online de videoconferință. Singurul punct de pe ordinea de zi este ședința festivă”, ne-a informat, vineri după-amiază, Primăria Timișoara.
Era de așteptat ca, în pandemie de coronavirus, aleșii locali să nu fie chemați fizic în sala de consiliu a municipalității. Numai că ședința festivă nu s-a mai desfășurat prin platforma online de videoconferință. Consilierii locali au fost anunțați duminică seară, după ora 21, printr-un grup de WhatsApp, că trebuie să se prezinte în sala de consiliu a primăriei. Cel mai probabil și invitații tot așa au fost anunțați.
Ședința s-a ținut pe ascuns, pentru că reprezentanții Primăriei Timișoara au decis că nu este cazul să anunțe public schimbarea. Mai mult, întrunirea nu a fost transmisă nici online, astfel că nu se știe exact ce s-a discutat acolo. De la consilierii locali am aflat că „la aniversarea Timișoarei au fost invitați d-na prefect Liliana Oneț și reprezentanți ai cultelor religioase”.
De obicei, la astfel de ședințe sunt intonate Imnul României, Imnul Europei și Imnul Timișoarei și iau cuvântul mai multe personalități. Anul trecut, de exemplu, în cadrul ședinței festive au fost acordate patru titluri de cetățeni de onoare.
Ziua Timișoarei se sărbătorește în fiecare an, în 3 august, încă din anul 1999, după adoptarea unei hotărâri de consiliu local. Deși Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 Decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, preluarea de jure și de facto a administrației Banatului de către autoritățile românești s-a produs mult mai târziu. Istoria României și a acestui colț de țară consemnează intrarea trupelor române sub comanda colonelului Virgil Economu în Timișoara la data de 3 august 1919, dată la care Banatul a fost readus în granițele României.
Articole pe aceeași temă:
Ziua Timișoarei, în pandemie de coronavirus. Programul complet al ediției XX
Trimite articolul
XPtr refugiatii in Timisoara este o atitudine normala.
ALOOOO CONSILIUL LOCAL AL SURZILOR ! ASCULTATI AICI:Macar daca discutau si niste masuri impotriva vacarmului din oras seara de seara si pina mult dupa miezul noptii in care toti cretinii isi fac de cap prin acest oras cu bolizii si motocicletele.lor tunate, fara ca autoritatile sa ia nisteasuri mai eficiente.impotriva lor..E insuportabil acuma vara cand ne.buciram si noi sa tinem.un geam deschis. Ba urlă salvarile.de.zici ca suntem.in teatru de razboi, ba cate o motociletă turata care polueaza fonic cat 100 de masini. Mai tare ca un elicopter. Nici chiar la aeroport nu rasuna asa asurzitor avioanele ca motoarele acestor imbecili, care nu stiu altfel sa iasă in evidență. Dac eu ies deseara cu o vuvuzea prin oras, pariu ca ma amendeaza Poliria Locala?! Atunci pe ei de ce ai lasă?! Basca iniez de noapte cand vrem sa ne odihnim !!!