Informaţia a fost dezvăluită, vineri, de preşedintele Curţii de Apel Timişoara, Lidia Barac. Aceasta a precizat că, pe lângă cheltuielile de construcţie, în fiecare lună, de patru ani, se plătesc şi utilităţi, cum ar fi încălzirea, deşi nimeni nu lucrează acolo, pentru că altfel clădirea ar ajunge în paragină.
„Sediul Judecătoriei din Jimbolia a costat mai multe sute de mii de euro, dar această instanţă este nefuncţională. Construcţia clădirii a fost finalizată în 2007 şi de atunci plătim utilităţi. Iarna, de exemplu, plătim încălzirea, pentru că altfel ţevile ar îngheţa şi s-ar sparge”, a spus Barac.
Ea a afirmat că, timp de patru ani, doar jandarmii care se ocupă de pază au folosit acea clădire, deoarece Ministerul Justiţiei, care a aprobat construcţia acesteia, nu a mai aprobat apoi să fie angajaţi şi judecători care să lucreze la această instanţă.
„Am trimis o sugestie Ministerului Justiţiei să închirieze acel spaţiu şi banii să fie vărsaţi la bugetul de stat. Sau s-ar putea transfera alte instanţe acolo, dar nu ştiu să fi primit un răspuns”, a spus Barac.
Construcţia sediului Judecătoriei din Jimbolia a început în martie 2003 şi s-a finalizat în august 2006 şi a costat 1.485.000 de lei, a afirmat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş – instituţia care a supervizat acest proiect – Lavinia Biriş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!