Noul proiect de hotărâre care va fi supus la vot în plenul CLT prevede atribuirea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă de pe strada Goethe nr. 2 către Societatea Timişoara cu destinaţia de sediu societate. Spaţiul, situat în Piaţa Victoriei, este format din trei încăperi şi grup sanitar, o suprafaţă de 67,33 metri pătraţi. Executivul Primăriei propune atribuirea spaţiului, pe bază de contract de închiriere, pe cinci ani.
Proiectul a mai intrat în atenţia consilierilor locali, dar nu a obţinut suficiente voturi pentru a fi aprobat. Societatea Timişoara a primit de la primărie spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă în urmă cu câţiva ani, dar, potrivit şefului Direcţiei Patrimoniu a municipalităţii, Nicuşor Miuţ, nu există un contract de închiriere pentru spaţiul respectiv, ci a fost întocmită o fişă de calcul, pentru că imobilul în care se găseşte spaţiul era revendicat la data repartiţiei.
Lucrurile s-au lămurit în ceea ce priveşte regimul proprietăţii, dar aleşii au refuzat să atribuie spre închiriere spaţiul către Societatea Timişoara. Unii consilieri au acuzat conducerea Societăţii Timişoara de implicare politică, fiind nemulţumiţi că Societea Timişoara găzduieşte, în sediul primit de la primărie, cabinetul europarlamentarului PDL Monica Macovei. Este şi cazul consilierului PNL Ciprian Jichici, care spune că nu va aproba proiectul nici de această dată dacă biroul Monicăi Macovei rămâne acolo. „Grupul consilierilor PNL va fi consecvent, vom vota la fel ca şi prima oară. Societatea Timişoara, din punctul meu de vedere, ar trebui în primul rând să se delimiteze foarte clar şi fără echivoc de orice fel de implicare politică. Cred că ar trebui să renunţe la cabinetul doamnei europarlamentar şi să demonstreze că a redevenit sau va redeveni ceea ce a fost dintotdeauna, un simbol a ceea ce a însemnat Revoluţia de la Timişoara”, a declarat Jichici.
Preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea, s-a arătat surprins de faptul că proiectul va fi repus pe tapet. El crede că de data aceasta va fi aprobat, că aleşii îşi vor da seama de rolul Societăţii Timişoara şi nu o vor lăsa fără sediu la împlinirea a 20 de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara. Mihalcea spune că nu există un contract de închiriere cu Monica Macovei, iar cabinetul europarlamentarului, membru al Societăţii Timişoara, va fi găzduit în continuare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!