Postul de inspector șef era vacant încă de la începutul anului, atunci când chestorul Ion Mirescu a plecat la București pentru a ocupa funcția de adjunct al IGPR. Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a fost condus până acum de adjunctul instituției, Dan Stoicănescu.
Comisarul șef Nicolae Boia este unul dintre polițiștii cu experiență pe funcțiile de conducere în aparatul IPJ Timiș. El a fost în trecut șeful Secției 3 Poliție Timișoara, iar în toamna lui 2015 a preluat, prin concurs, comanda Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul instituției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!