Rodica Aurelian este una dintre femeile din primărie cu o mare putere de decizie. În trecut era sub aripa fostului secretar Ioan Cojocari, așa că nici nu avea cum să nu fie privită ca și cum s-ar afla pe un piedestal. Aurelian a ajuns cam ilegal pe postul pe care îl ocupă și astăzi.
Șefa de la Resurse Umane a ajuns să conducă acest serviciu printr-o decizie semnată de fostul primar Gheorghe Ciuhandu, în decembrie 2006. A absolvit Facultatea de Științe Economice a Universității „Ioan Slavici” cu doar câteva luni înainte, în luna iulie. La scurt timp, în august, a mai „urcat o scară” în primărie, ajungând de la „referent clasa III superior” cu studii medii la „consilier I gradul profesional superior, treapta I”.
Una dintre condițiile concursului susținut de Rodica Aurelian pentru a ajunge șefă la primărie era să aibă studii superioare economice și vechime de doi ani în specialitatea studiilor. Ea avea patru luni vechime în muncă. S-a văzut ilegalitatea chiar și la Curtea de Conturi și la Curtea de Apel Timișoara.
În urmă cu opt ani, adică în 2010, inspectorii Camerei de Conturi Timiș au descoperit un prejudiciu de 22.199 de lei, „reprezentând plăți fără temei legal în perioada 1 decembrie 2006 – 31 decembrie 2009, prin încadrarea în funcția de șef serviciu și respectiv în funcția de consilier I gradul superior, treapta 1, a Rodicăi Aurelian, șef Serviciu Resurse Umane”. Evident, primăria a contestat raportul în instanță, a câștigat în 2012, la Tribunalul Timiș, dar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Timișoara, care în 2014 a desființat sentința tribunalului.
Sunt mai multe aspecte în povestea numirii, dar Rodica Aurelian continuă să facă ce vrea în primărie, fapt constatat și de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Ultima „performanță”
În luna decembrie a anului trecut, Primăria Timișoara anunța un concurs pentru ocuparea a 27 de posturi, printre care și unul de „consilier clasa I, gradul principal, la Serviciul Școli Spitale”, dar și un post de șef de birou (n.r. Biroul Gestionarea populației canine, deratizare, dezinsecție și activități administrative). Patru oameni au vrut să ocupe funcția de consilier clasa I, între ei numărându-se și unul dintre consilierii personali al primarului, Florin Răvășilă. ANFP a blocat însă totul.
Oficialii Agenției Naționale a Funcționarilor Publici au trimis o adresă primăriei, transmițând că Serviciul Resurse Umane/ SRU nu a respectat legea în ceea ce privește organizarea concursului. Au enumerat mai multe prevederi încălcate: „S-a suspendat concursul organizat de Primăria Timișoara pentru nerespectarea prevederilor art. 57, alin. (2), alin. (6), litera a, și alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și ale art. 39, alin. (2), teza a II-a, din HG 611/2008”. Mai exact, Serviciul de Resurse Umane din primărie nu a respectat condițiile de studii și de vechime pentru un post de șef de birou, precum și nici cele legate de modul în care a fost anunțat concursul.
Au venit sărbătorile de iarnă, a trecut Crăciunul, a trecut Revelionul, iar Serviciul Resurse Umane încearcă din nou. În februarie a fost programat un nou concurs, dar a fost și acesta anulat. Culmea, de pe lista posturilor scoase la concurs nu mai apărea postul de șef birou (n.r. Biroul Gestionarea populației canine, deratizare, dezinsecție și activități administrative). Inspectorii ANFP au găsit și mai multe nereguli.
Am vrut să aflăm direct de la Serviciul de Resurse Umane din primărie de ce a fost anulat concursul, dar mai-marii din instituția de pe C.D. Loga ne-au trimis pe site-ul primăriei:
„În urma cererii dumneavoastră din 20.02.2018, prin care, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, solicitați informații, vă comunicăm răspunsul Serviciului Resurse Umane: informațiile solicitate sunt publicate pe pagina de internet”. Scurt și la obiect!
Pe site-ul municipalității a apărut într-adevăr adresa de la ANFP, dar mult mai târziu după ce a fost anunțată suspendarea concursului.
Ce spun inspectorii de la București? Au fost scoase ILEGAL la concurs peste 20 de posturi: consilier, clasa I, grad profesional principal – Compartimentul servicii informative; consilier, clasa I, grad profesional debutant, grad profesional asistent, grad profesional principal, grad profesional superior (2 posturi) – Serviciul reglementare, monitorizare, protecție și ameliorare mediu; consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul evidența patrimoniu; consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul finanțare școli; consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul rețele electrice, iluminat rețele de comunicații; consilier, clasa I, grad profesional asistent – Biroul banca de date urbană; consilier, clasa I, grad profesional asistent, grad profesional principal și grad profesional superior – Biroul construcții, instalații; consilier, clasa I, grad profesional superior – Biroul eficientizare energetică blocuri; consilier, clasa I, grad profesional asistent și grad profesional principal – Serviciul certificări și autorizări; consilier, clasa I, grad profesional principal (2 posturi) – Compartimentul monitorizare și control urbanistic; consilier, clasa I, grad profesional principal – Serviciul școli, spitale; consilier, clasa I, grad profesional debutant și grad profesional asistent – Unitatea de implementare capitală culturală europeană; consilier, clasa I, grad profesional debutant, grad profesional asistent, grad profesional principal și grad profesional superior – Biroul sport, cultură.
ANFP a găsit încălcarea mai multor prevederi ale Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, dar și ale HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici. Aceasta cu toate că ANFP a trimis către primărie o înștiințare, cu 40 de zile înainte de data organizării probei scrise a concursului.
Cum se traduce asta? Serviciul condus de Rodica Aurelian a stabilit că nu trebuie să respecte condițiile de participare și procedura de organizare a concursului. Mai mult, nu s-a respectat nici prevederea care spune că „Agentia Națională a Funcționarilor Publici poate delega autorităților sau instituțiilor publice, în condițiile legii, competența de a organiza concursuri de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere generale si specifice. Înștiințarea va cuprinde în mod obligatoriu (…) condițiile de studii de specialitate și, după caz, alte condiții specifice prevăzute în fișa postului pentru fiecare funcție publică vacantă”.
În plus, din bibliografia obligatorie nu se găsesc Legea 188/1999 și Legea 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici. Cei de la Serviciul de Resurse Umane au mai decis, tot pe lângă lege, că din comisiile care examinează candidații nu trebuie să facă parte specialiști în domenii, deși pentru unele posturi este nevoie de experiență în tehnologia informației, limbi străine ori alte competențe specifice.
Un alt articol încălcat de specialiștii în resurse umane din primărie spune că anunțul privind organizarea concursului se publică în Monitorul Oficial al României și într-un cotidian de largă circulație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă. Ar mai fi multe prevederi încălcate, dar credem că acestea sunt suficiente și demne de menționat.
Ce a mai reușit să facă Rodica Aurelian în primărie? A reușit să lase fără director Teatrul German de Stat din Timișoara, după ce „a descoperit” că s-a schimbat legea și că Lucian Vărșăndan nu respecta o prevedere din lege. După doi ani!
Ce spune primarul Timișoarei? „Nici doamna Aurelian nu știe…”.
„Este incredibil, acum așteptăm, că am cerut să se revină, pentru că mi se pare inadmisibil să ni se tot suspende concursurile, invocându-se acum mult mai multe motive decât data trecută, când s-a procedat ca acum. (…) S-a considerat că la unele posturi s-ar putea să pună cineva bețe în roate, că se depun contestații și atunci ANFP le blochează. Asta a fost ca logică. S-a greșit la cerințe, în decembrie, că nu s-a prevăzut, așa cum cere legea, și studii masterale. S-a considerat că, dincolo de greșeala pe care a făcut-o, la Resurse Umane, că acea greșeală a fost un pretext de anulare a tuturor, pentru că prezintă o miză pentru cineva care depune contestații pentru toate. Se pare că sunt mai multe posturi care deranjează și de aceea… nici doamna Aurelian nu știe, ea știe că s-au depus contestații la ANFP. Și atunci am zis bine: contestațiile se depun pe posturi de conducere și nu le mai facem așa. O să mergem cu câte trei posturi, nu mai știu ce să facem”, ne-a declarat edilul-șef.
Conform ultimei declarații de avere, Rodica Aurelian conduce un Lexus și are un apartament în Tenerife.
Citiți principiile noastre de moderare aici!