„«Mie nu mi se va întâmpla». Sunt cuvintele pe care ai vrea să le ascunzi și să le înghiți când afli pe pielea ta că ai fost atât de naiv să crezi că viața ta nu ar putea vreodată să atârne de un fir de ață. Vă adresez toate mulțumirile mele pentru profesionalismul, atașamentul sufletesc pentru fiecare pacient și dedicarea de care ați dat dovadă. Am trăit momente de neînchipuit, am văzut oameni cum se sting în jurul meu, am înțeles cât de prețioasă e fiecare gură de aer și cum viața se poate scurge în minute, iar in urmă să rămână copii, mame, tați ori frați ce-și plâng neputința de a fi putut împiedica deznodământul”, scrie Lucian Mihoc într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a spitalului de la Pădurea Verde.
Comandantul ISU Banat povestește despre implicarea medicilor, care fac istorie „zi de zi”, salvând atâtea vieți.
„În cele aproape două săptămâni cât m-am aflat pe patul de spital, am putut vedea cum dumneavoastră scrieți istorie, zi de zi, cum faceți imposibilul, cum smulgeți vieți din ghearele morții cu atâta încrâncenare. Pentru tot ceea ce faceți între zidurile acestui spital și poate nu se vede din afară, vă transmit întreg respectul meu și toată recunoștința. Am înțeles în aceste zile de cumpănă cel mai important lucru: virusul nu va dispărea ușor, însă, dacă NU MAI AMÂNĂM vaccinul, numărul de infectări va scădea”, concluzionează Mihoc.
Vă reamintim, Lucian Mihoc a fost internat cu coronavirus în 7 octombrie la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Nu era vaccinat.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XSă facă bine să se vaccineze imbecilul și să stimuleze vaccinarea și în propria-i instituție și în restul autorităților publice, că de la deștepți din ăștia ca el ni se trage de chinuim toți
mai ales cand dati foc spitalelor. bravoooo
Un sosoc. Cine face ca el, ca el sa pateasca.
Același om fals, ca de obicei. Îi era colonelului că o mierlește și nu mai apucă să se bucure de toată averea strânsă. Îl doare pe el la bascheți de medici, asistenți, oameni de rând, etc… Dacă nu l-am cunoaște poate chiar l-am crede…
Frumos mesajul, pare ca are ceva materie cenusie,dar pare ca nu o prea foloseste. Dupa 1 an jumatate de pandemie si peste 6 luni de vaccin, a trebuit sa treaca prin toate cele ca sa ii vina mintile la cap?! Sunt inca multi “Iuda” pe pamant.
Scrieti zilnic istorie: depopularea Covid. Acum 100 de ani, guvernele criminale si-au dat mana si au pus la punct un plan de depopulare prin seruri. Dupa o serie de constrangeri masive, acestia au reusit sa reduca populatia Terrei cu 75%. din fericire o grupare la care nimeni nu se astepta a intervenit inainte de a fi prea tarziu: capii retelei oculte au fost judecati si executati, medicina a trebuit sa se reinventeze pe baze umane si omenirea a intrat intr-o etapa luminoasa.
-
Istoria pe care o arati tu aici nu exista prapadit indoctrinat, semidoct si credul ce esti. Ca propui prapastii false nu e nici o problema dar sunt convins ca le si crezi. Toate sursele din care iti iei informatii sunt tampite si mincinoase propuse de oameni fara minte a caror scop nu este altul decat de ajunge faimosi indiferent de cat de nociv e asta. Stiu ca nu iti place dar tot ce se studiaza in afara normelor universitare si academice acceptate la nivel mondial este pseudostiinta, adica minciuni cretine. Asa cum coada soricelului nu te vindeca de apendicita perforata, asa cum pamantul nu e plat, asa si ceea ce propui tu aici e o cretinatate fara acoperire sau dovada stiintifica. Boule!
-
Tu chiar esti idiot.
Rusine ISU, pentru asta ne luptam noi Arafate? Demite-l repede daca mai vrei sa ai un strop de credibilitate.
Pe fata lu’ asta nu se citeste nici o licarire de inteligenta. Daca adoarme si ii faci o electroencefalograma cred ca il poti declara linisti brain dead.
daca are pile si sa impinga…e sanatos
Fara a se face vreo legatura cu persoana respectiva, fiind totusi permis sa ai asigurata o discretie cu privire la situatia medicala personala, faptul ca a fost vaccinat sau nu este o decizie pur personala si poate fi si medicala.
Sub riscul unor alergii sau reactii averse riscante, multe persoane sunt in situatia de a nu face vaccinul din motive medicale.
Faptul ca a fost diseminata in presa informatia personala a unui pacient, indica indisciplina deontologia medicala si jurnalistica.
Sunt destule cazuri de persoane care fac boala Covid21 si unele chiar grav, ajung la deces.
Citesc multa ura si invidie in comentarii.
Un pompier, prin meseria sa este un salvator si are drepturi egale sa fie tratat ca si ceilalti pacienti.
Daca organismul lui a raspuns pozitiv la tratament este un lucru foarte bun. Limitele acestea nu le stie nimeni inainte.
Voi, comentacilor, cate vieti ati salvat? Cu ce puneti voi la indoiala cariera militara a unui pompier care si-a dedicat viata unei meserii nobile si plina de riscuri. Credeti ca s-a nascut comandant?
Vorbesc unii care fredoneaza aiurea comentarii la orice articol si fara sa stie sa aprecieze vreodata calitatea omului pe care il critica.
Sanatate!