Acesta funcţionează non-stop şi poate fi apelat la numerele de telefon 0800.800.928 sau 0265.200.928. Numerele de telefon se regăsesc pe verso-ul facturilor de gaz, dar şi pe autocolantele lipite pe contoarele de gaz ori pe firidele acestora.
Este deosebit de important ca prezenţa mirosului să fie anunţată imediat, astfel încât echipele specializate ale companiei furnizoare să intervină la timp pentru a putea preveni apariţia unor evenimente grave.
În anul 2012, în urma apelurilor telefonice venite din partea cetăţenilor, echipele E.ON Gaz Distribuţie – care acţionează la nivelul celor 20 de judeţe din aria de activitate a companiei – au avut în jur de 111.000 de intervenţii, din care circa 14.600 în judeţul Timiş, care înseamnă tot atâtea situaţii cu potenţial de risc şi care au fost soluţionate.
În cazul în care simt miros de gaz în interiorul locuinţei, până la venirea echipelor de intervenţie, cetăţenii sunt rugaţi să aplice următoarele măsuri de siguranţă: să stingă toate focurile; să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele; să nu manevreze aparate electronice; să nu aprindă lumina; să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale.
Totodată, compania reaminteşte consumatorilor de gaze naturale numerele de telefon ale Call Center-ului de Urgenţă: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), respectiv 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie).
Call Center-ul de Urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie funcţionează în regim non-stop şi asigură preluarea cu operativitate a apelurilor ce vizează sesizările de natură tehnică privind sistemul de distribuţie sau instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale, precum şi intervenţiile în situaţii de urgenţă. Call Center-ul deserveşte locuitorii din cele peste 1.000 de localităţi din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!