Proiectul prin care se dorea obținerea unor împrumuturi de la Trezoreria de Stat era unul necesar, cerut de 25 de orașe printr-o adresă a Asociației Municipiilor din România către Guvern.
„Împrumuturile pentru funcționarea centralelor de termoficare nu sunt posibile pe legislația în vigoare, așa cum credea în mod eronat fostul premier. […] După eforturi consistente și multă muncă de convingere, am găsit bunăvoință la colegii senatori din toate partidele. Proiectul a trecut de Senat în timp record pentru că am cerut și am primit termene extrem de scurte pentru toate avizele și pentru raportul comisiilor de specialitate”, explică Raoul Trifan.
Senatorul USR spune că în schimb, la Camera Deputaților a intervenit lăcomia. Aici, proiectul a fost „aruncat la gunoi”.
„Nu îmi pot explica direcția în care noua majoritate a împins acest proiect. Din rațiuni strict politice care mi-au fost comunicate, PSD, PNL și UDMR au decis să arunce la gunoi proiectul USR și să amendeze un OUG aflat în vigoare deja care prevede termene expirate și un plafon de împrumuturi deja atins. În analiza noastră inițială am concluzionat că varianta amendării OUG-ului este mai proastă și că modul cel mai bun de a trece de Parlament acest proiect este prin elaborarea unui text nou. Chiar și Secretarul de Stat de la Ministerul Finanțelor a confirmat acest lucru în ședința comisiilor din Camera Deputaților. Dar deputații majorității au preferat să meargă pe varianta ilogică din punct de vedere tehnic, dar care are marele atu că nu vine de la USR”, mai spune senatorul.
În cele din urmă, proiectul care a primit undă verde de la comisiile de specialitate nu este unul potrivit.
„La final, proiectul care a primit OK-ul de la comisiile de specialitate nu este nici potrivit, și nici nu a trecut de camera decizională. El este încă în Parlament, deși am explicat de foarte multe ori că este extrem de important ca el să fie promulgat înaintea Anului Nou. Și va mai sta acolo cel puțin până în februarie, când va începe sesiunea parlamentară.
Între timp, vedem în presă știri cu orașe care rămân fără căldură. Și nu este exclus să se întâmple din nou în Timișoara. Nu pentru că nu se face tot posibilul pentru ținerea la suprafață a Coltermului, ci pentru că toate aceste eforturi sunt sabotate sistematic la toate nivelurile.Rămâne de văzut dacă noul proiect adoptat de PSD, PNL și UDMR va fi de ajutor sau va fi complet inutil. În ultimă instanță, guvernanții au la dispoziție unealta ordonanțelor de urgență prin care să legifereze de pe-o zi pe alta. Dar contractarea unui împrumut nu se face instantaneu. Iar primăriile în dificultate nu au timp să aștepte după birocrația din instituțiile românești”, declară Trifan.
Senatorul mai spune că nu s-ar mira deloc dacă guvernul ar amâna ajutorul care trebuie să vină spre Timișoara și alte orașe care au probleme cu centralele de termoficare.
„Pierderea fostelor primării PNL reprezintă un punct nevralgic pentru baronetul așa-zis liberal și nu ar fi pentru prima dată când se intervine de la vârful partidului pentru a ține timișorenii în frig, doar pentru a-l pune pe primarul Fritz într-o lumină proastă”, este concluzia acestuia.
(608)
Citiți principiile noastre de moderare aici!