Referindu-se la etapele care vor trebui parcurse de-acum încolo, după primirea avizului de la CCR, senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi declară:
“Urmează acum ca inițiativa să treacă prin procedura parlamentară. Va fi dezbătută, adică, în comisiile parlamentare și supusă votului în plenul celor două Camere. Apoi, vom avea cu toții ocazia să ne facem auzită vocea, în cadrul unui referendum decizional, asupra acestei propuneri de revizuire a Constituției. Un referendum care, firește, va trebui să întrunească cvorum și vot majoritar. Doar că, după ce vom parcurge toate aceste etape, care nu vor fi deloc ușoare, vom fi în situația în care Constituția României va specifica foarte clar că nicio persoană condamnată penal pentru infracțiuni săvârșite cu intenție nu va mai putea ocupa o funcție publică până la intervenirea unei situații care va înlătura consecințele condamnării”.
Senatorul Nicu Fălcoi este de părere că avizul favorabil primit azi de la CCR reprezintă un pas foarte important, care validează inclusiv speranțele și așteptările celor peste 1 milion de români care au sprijinit cu semnătura lor inițiativa cetățenească “Fără penali”.
“Au încercat în fel și chip să ne pună piedici. Au căutat să tergiverseze ajungerea inițiativei la CCR, pentru a fi dezbătută. Au mers până acolo încât au invocat motive penibile, de genul că n-au avut timp în mai multe luni să verifice toate cele necesare și au vrut să fure din semnăturile depuse de noi la Parlament. Noi la Parlament am depus 950 000 de semnături, dintre care 830 000 validate de primării. Și, înainte să ajungă inițiativa la CCR, au încercat chiar să facă în așa fel încât numărul de semnături să ajungă sub pragul de 500 000 de semnături necesare. N-a fost deloc ușor, însă noi am crezut în demersul nostru încă de anul trecut, din martie, de când am început strângerea de semnături. Au fost luni de zile petrecute în stradă de noi, membrii echipei USR, și de echipe de voluntari. Și pot să vă spun că fiecare semnătură pe care am strâns-o în stradă, fiecare întâlnire pe care am avut-o, fiecare strângere de mână mi-au dat speranță. Și încrederea că suntem mulți, foarte mulți cei care ne dorim o Românie care să nu mai poată ajunge vreodată să cadă pradă unei rețele a penalilor și unor grupuri infracționale organizate care să vrea să-și facă legi ca să scape de pușcărie, așa cum fac acum o parte din reprezentanții PSD-ALDE și nicolicii, răduleștii, codrinștefăneștii și alți lachei care fac sluj în fața ordinelor lui Dragnea.”
(178107)
Citiți principiile noastre de moderare aici!