Deşi pe Calea Torontalului au avut loc lucrări de modernizare şi extindere în ultimii ani, intrarea în oraş le creează în continuare probleme şoferilor în zona intersecţiei cu strada Grigore Alexandrescu – strada Vasile Loichiţa, unde au fost montate semafoare care stau pe galben intermitent. Există pericol de accidente din cauza faptului că şoferii trebuie să schimbe dintr-odată benzile de circulaţie când ajung în intersecţie pentru a păstra direcţia de mers înainte spre oraş. Pe sensul de intrare în oraş drumul se lărgeşte, iar cea de-a doua bandă este pentru obligatoriu la stânga, şoferii care merg înainte fiind nevoiţi să treacă pe banda din dreapta.
Reprezentanţii primăriei spun că soluţia pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sens giratoriu în zonă.
„Intrarea dinspre Calea Torontalului este făcută prost din punctul de vedere al circulaţiei, e decalată. Încercăm să găsim soluţii în perioada imediat următoare, împreună cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, pentru că jumătate este pe teritoriul nostru, jumătate în adminstrarea DRDP. E o intersecţie decalată. Dorinţa noastră este de a realiza un sens giratoriu acolo”, a afirmat viceprimarul Sorin Grindeanu.
La fel, şi primarul Nicolae Robu a dat asigurări că se va face un sens giratoriu la ieşirea din oraş pe Calea Torontalului, sensurile giratorii fiind în opinia edilului cea mai bună variantă pentru fluidizarea circulaţiei. De altfel, edilul a anunţat că se va recurge la această soluţie în cazul mai multor intersecţii din oraş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!