Sensul giratoriu de la intersecția Drumul Boilor cu Centura Timișoara Sud a fost uitat de autorități, atât în proiectul pentru DC 149 care leagă orașul de Moșnița, cât și în al Variantei de ocolire Timișoara Sud. Într-un răspuns dat de ministrul Transporturilor deputatului de Timiș Cosmin Șandru, Cătălin Drulă spune că încă se fac demersuri pentru rezolvarea problemei.
„În prezent se fac demersuri în vederea includerii lucrărilor aferente realizării conexiunii/ intersecției la poziția km 19+280 dintre drumul de legătură derulat de autoritățile locale și Varianta de Ocolire Timișoara Sud, prin încheierea unui act adițional la contractul de proiectare și execuție derulat de către CNAIR SA”, se arată în documentul semnat de Drulă.
La Primăria Timișoara problema este însă ca și rezolvată. Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, Tirrena Scavi (proiectantul centurii – n.r.) lucrează deja la documentație.
„Pentru Drumul Boilor, Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice – ANAP a avizat soluția, introducerea sensului giratoriu. Proiectantul Tirrena Scavi a început să facă modificarea, a avut ședințe și discuții cu Primăria Timișoara și cu alte UAT-uri interesate, Moșnița. Proiectul este în avizare, probabil săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare se va aviza la CNAIR. După avizare se face act adițional și după actul adițional se poate efectiv implementa soluția nouă”, a spus, pentru Tion, viceprimarul Lațcău.
Totul depinde acum de CNAIR, susține acesta. Numai că de intersecția uitată în proiecte depinde și Drumul Boilor, care va putea fi dat în folosință abia când va fi gata sensul giratoriu.
„Sensul giratoriu îl face CNAIR, noi va trebui să facem modificări pe proiect, în așa fel încât să ne racordăm la sens. Până când nu se finalizează subiectul și nu avem actul adițional semnat între CNAIR și Tirrena Scavi, nu o să lucrăm la Drumul Boilor. Lucrările sunt în pauză de anul trecut. S-a lucrat puțin, dar nu la nivel consistent. După ce o să avem soluția implementată, o să începem lucrul, dar oricum suntem dependenți acolo de finalizarea intersecției (…) Nu poate fi dat în folosință în întregime Drumul Boilor până când sensul giratoriu de pe centură nu va fi dat în folosință”, a conchis viceprimarul Timișoarei.
Primarul Dominic Fritz spune și el că „soluția este aprobată deja de câteva săptămâni” și că documentele au fost transmise la CNAIR.
„Urmează niște pași procedurali, trebuie autorizat, trebuie un act adițional în contract, dar sunt optimist că este soluția corectă și este și fezabilă și vom putea relua lucrările la Drumul Boilor în câteva săptămâni”, a spus, marți, edilul.
Oficial, la șoseaua care leagă Timișoara de Moșnița se lucrează încă din vara anului 2019. Lucrările nu sunt gata după aproape doi ani la Drumul Boilor, un șantier de peste 16 milioane de lei cu tot cu TVA, iar la centură se lucrează de un an și sunt gata doar un sfert din lucrări. Șoseaua de ocolire ar trebui să fie gata în martie 2020, dar cel mai probabil va fi dată în folosință în toamnă.
Vă reamintim, în bugetul Timișoarei pe anul 2021 este prevăzută suma de 10.000 de lei pentru „amenajare intersecție între Centura de Sud și legătura Calea Moșniței – DC149”. Mai sunt trecuți și 990.000 de lei la capitolul „credite de angajament” pentru acest proiect.
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCittorii sa tina minte marsavia asta cand il mai aud pe Robu cum se lauda cu ce-a facut el!
Cum a reusit el sa uite de legatura considerand ca altii trebuie sa se gandeasca la asta.
-
Cititorii vor trebui sa tina minte si promisiunile fara acoperire ale actualului primar ( prin gura”delegatului” vice).
-
Nelutu, iarasi ai uitat sa iti iei medicamentele pe astazi!?! Robu nu mai e primar de peste sase luni, revino in zilele noastre. In schimb te anunt ca lui Denimic si infractorului Latcau le-au trecut deja 12.5% din mandat si deocamdata exact nimic…Intre timp, ca tot te vad ca fluturi un steag in fata numelui de sluga, poate imi explici cum a ajuns Mitica city-manager si cum a stat treaba cu cele 300 de CV-uri:)) Imi pare rau dar nu ma pot opri din ras cand mai apare (tot mai rar ce e drept) vreun userist exaltat asaa ca tine:))
-
nenea flitz proiectul e de pe vremea lui Robu. asa l-a facut el si l-a lasat mostenire. Stiu ca pentru din astia ca tine e greu de gandit tinand cont de spatiul temporal, dar fa un efort.
@poli1921 cred ca problema ta se cheama obsesie, vezi pe Fritz peste tot. se trateaza cu medicamente, nu te igrijora prea tare, trebuie doar sa vrei.
-
Nelule draga, in mod normal nu raspund unora ca tine din respect pentru mine, dar acum trebuie sa iti spun ca esti un accident genetic bun de studiat.
-
-
Latcau nu e ala care facea munca in folosul comunitatii la Horticultura si a uitat sa le spuna asta usr-ilor? Poate si acum a uitat sa trimita actele la bucuresti, sau, mai rau, nu a putut sa le duca pentru ca avea carnetul suspendat…
Asteptati exproprierile suplimentare necesare
Este amuzant cum unii pe-aici vor ca altcineva sa curete dupa haznaua Robu in cateva zile.
Acest drum a fost promis de Robu si camarila acum vreo 8 ani, apoi inaugurate lucrarile impreuna cu alt penalist Bucur acum vreo 2 ani, apoi s-a aflat ca Chisculita (care trebuia dat afara de Frit) nu s-a dus la discutiile initiale cu CNAIR, acum se afla ca nici intersectia cu calea Urseni nu e bine gandita (iarasi ‘penalistul’ Bucur). Ce facem? Vrem sa vina altul sa scormoneasca in haznaua Robu/Bucur si sa scoata ce-i bun? Nu va gasi nimic bun, cel putin in acest proiect.
Sunt probleme lasate si cu intersectia CT/Boilor (CNAIR nu trebuia sa faca niciun sens acolo, PT trebuie sa faca bretele de angajare si 2 sensuri mici de intoarcere pe DC) si cu exproprierile (inspre Plopi este un domn care nu cedeaza) asa ca drumul merge ca urina boului (Drumul Boilor :)).
Neamtu’-i mancat din interiorul primariei si nu vede asta, am intalnit la schi unul din PT care zicea ca neamtu’ vrea sa faca ca la carte si sa respecte legislatia, ca-i bombardeaza cu email-uri si confirmari de primire a email-urilor, ca le cere sa raspunda de ce semneaza, ca nu mai apropa el din gura/pix ca inainte. Functionarii vechi nu fac nimic sa nu greseasca, asteapta pensia, cei noi nu pot face ca nu stiu pe cine calca pe coada – nepotism. Asa ca Frit este depasit de situatie pentru ca a pastrat camarila Robu, care il sapa incet si sigur.
La sf. anului pleaca, sper sa rezolve cateva schelete atarnate pici-picolo prin oras, dar ma indoiesc ca are cu cine. Ma astept ca dupa ce va lasa bugetul echilibrat sa inceapa marele furt – proiecte cu dedicatie, o noua semaforisoara, poate o borduriada, o palmisoara reinventata, un vaporeto mai scump, niste tramvaie la mana a 3-a la pret de noi, concerte rock/jazz gratis….
Adio Frit!
Inca odata daca se poate modifica aici proiectul ar trebuii sa se poata si pe calea Urseni.
Cat despre ce a facut 1 primar si apoi altul. Putem vorbi toata ziua, insa nu vom vedea rezultatele decat cel putin dupa 1 mandat. Pana atunci e multa vorba saracia omului…
Voi comparati 2 mandate cu 12% dintr-un mandat, deci o mare prostie….