În urmă cu aproximativ două luni, tion.ro vă prezenta drama prin care trece Cristina Pasere, o tânără din Timişoara, după ce doi medici stomatologici din oraş i-au efectuat anumite tratamente dentare, iar în prezent ea riscă să îşi piardă dantura. Deşi aceasta i-a acţionat în instanţă, atât pe cei doi medici care au efectuat lucrarea, Matin Salehi Asad şi Mădălina Salehi, cât şi pe proprietara cabinetului în care cei doi îşi desfăşurau activitatea, Roxana Oancea, data stabilită pentru 26 ianuarie când trebuia să se proununţe judecătorul asupra sentinţei a fost amânată.
Concluziile raportului de expertiză lasă loc de interpretări, motiv pentru care partea vătămată a formulat obiecţiuni pentru a obţine un răspuns concludent cu privire la modul în care a fost realizată lucrarea de cei doi medici din partea medicului expert Doina Onisei.
„Înţeleg perfect reticenţa medicului expert în a se exprima tranşant în legătură cu eventuala culpă a medicilor pârâţi, sunt colegi, membri ai aceluiaşi ordin profesional, dar profesionalismul pe care se bazează instanţa în raport cu medicul specialist numit expert judiciar impune acestuia redactarea unor concluzii imparţiale şi concrete de natură a lămuri instanţa. Judecătorul şi avocaţii sunt jurişti, nu medici, iar răspunsuri care conţin cuvinte precum «posibil», «foarte probabil», «se poate» ne pun în imposibilitatea de a stabili existenţa sau nu a unui raport de cauzalitate între faptele reţinute în sarcina medicilor pârâţi şi prejudiciile suferite de clienta-pacientă”, ne-a declarat Ovidiu Tatu, avocatul reclamantei.
De cealaltă parte, medicul specialist care a efectuat expertiza, Doina Onisei, ne-a declarat: “După ce am efectuat examinarea clinică şi paraclinică a doamnei Cristina Pasere am evidenţiat în raportul de expertiză aspectele clinico-diagnostice ale cazului şi am răspuns textual la cele 17 întrebări formulate de reclamantă. Pentru ultimul termen am mai primit trei obiecţiuni la care voi da răspuns la următorul termen”.
Următorul termen stabilit pentru finalizarea procesului este data de 16 februarie. Reclamanta cere constatarea culpei medicale şi acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 de lei pentru a-şi putea reface lucrarea cât mai rapid, pentru ca situaţia să nu se agraveze şi să îşi piardă dantura.
Doi medici stomatologi din Timisoara sunt acuzati de malpraxis
Citiți principiile noastre de moderare aici!