Magistrații de la Tribunalul Timiș au dat, vineri, sentința în cazul finanțării ilegale a echipei de fotbal Politehnica Timișoara. Judecătorii au decis să îl condamne pe Ioan Cojocari, fostul secretar al primăriei, la trei ani de închisoare cu suspendare. Cojocari va trebui să plătească, de asemenea, și 27.000.000 de lei Primăriei Municipiului Timișoara. Sumei i se adaugă, însă, și dobânzile la zi, mai menționează instanța. Judecătorii timișoreni au dispus și ca fostul secretar al primăriei să facă muncă în folosul comunității timp de 60 de zile lucrătoare. Ioan Cojocari va deveni astfel, spune instanța, angajat al Horticultura SA. De asemenea, Cojocari nu va mai putea fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și nu va mai putea ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, îi este retras dreptul de a exercita funcţia de secretar al Primăriei, pedeapsă care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.
Celelalte 10 persoane inculpate în dosar au fost achitate de magistrații de la Tribunalul Timiș. Este vorba despre fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, fostul viceprimar Adrian Romiță Orza, dar și despre Smaranda Maria Haracicu, Violeta Teodora Mihalache, Delia Ileana Dumitru, Martin Staia, Mirel Florin Munteanu (fost Andreoiu), Alina Pintilie, Mariana Dimitriu și Nicușor Constantin Miuț. Magistrații de la Tribunalul Timiș au păstrat sechestrul pe mai multe imobile, terenuri intravilane și extravilane, dar și pe conturile unora dintre inculpați. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Nume mari din Primăria Timișoara au fost trimise în judecată în dosarul finanțării Poli, pe vremea când echipa de fotbal era patronată de Marian Iancu. Prejudiciul constatat de procurorii DNA se ridică la 27 milioane de lei, iar în dosar au fost audiați atât fostul premier Sorin Grindeanu, care era viceprimar al orașului în acea perioadă, cât și fostul primar Gheorghe Ciuhandu, dar și actualul primar Nicolae Robu, care le-a luat apărarea celor din primărie. Robu a spus în fața instanței că, în cazul în care oricare dintre cei implicați ar fi refuzat să pună în aplicare o hotărâre de consiliu local, ei puteau fi acuzați de abuz în serviciu. De menționat este faptul că asocierea cu echipa condusă de Marian Iancu s-a făcut prin hotărâre de consiliu local, iar mulți din cei trimiși în judecată au avut obligația să semneze documentele, conform HCL.
Procurorii DNA i-au acuzat de abuz în serviciu pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu, secretarul Ioan Cojocari, consilierul juridic Delia Dumitru, directorul economic Smaranda Haracicu și fostul director al Direcției de Comunicare, Violeta Mihalache.
Fostul viceprimar Adrian Orza, economiștii Mirel Munteanu și Mariana Dimitriu, fostul șef al Serviciului Administrare Baze Sportive Martin Staia și fostul director al Direcției de Patrimoniu Nicușor Miuț au fost acuzați de complicitate la abuz în serviciu. Și fosta directoare a Direcției de Comunicare, Alina Pintilie, a fost acuzată de DNA de două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
„În cursul anului 2008, inculpatul Ciuhandu Gheorghe, la acea dată primar al Municipiului Timișoara și inculpatul Cojocari Ioan, secretar al Consiliului Local Timișoara, uzând de prerogativele conferite de funcțiile ce le îndeplineau, au încălcat normele legale în vigoare ce reglementează posibilitatea virării unor sume de bani de la bugetul Consiliului Local Timișoara în contul S.C. Politehnica Timișoara S.A. (fostă S.C. Fotbal Club Timișoara S.A., fostă S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.). În acest context, edilul, împreună cu inculpații Dumitru Delia-Ileana, Haracicu Smaranda Maria și Mihalache Violeta-Teodora, a semnat un «Contract de asociere», în baza căruia a fost alocată anual, pe o perioadă de 3 ani, suma de 9.000.000 lei, «pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Știința Timișoara», iar secretarul Consiliului Local Timișoara a avizat pentru legalitate H.C.L. nr. 127/2008 în baza căreia era alocată anual suma menționată mai sus”, spun procurorii DNA.
Procurorii DNA au constatat că banii încasați de firma lui Marian Iancu nu au ajuns la echipă, ci au fost folosiți pentru redresarea financiară a societății, fiind vorba despre sume de bani acordate „în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011, din bugetul local al Municipiului Timișoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către SC. Politehnica Timișoara S.A.”, care „nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul clubului de fotbal, finanțarea fiind ilegală”.
În acest dosar au fost judecate 11 persoane care au lucrat în Primăria Timișoara în 2008 și ar fi avut legătură cu finanțarea ilegală a echipei de fotbal Poli Timișoara patronată de Marian Iancu.
UPDATE. Ioan Cojocari: M-au găsit pe mine țap ispășitor, nu rămâne așa!
Fostul secretar al Primăriei Timișoara, aflat acum la pensie, spune că sentința nu va rămâne așa și că el trebuia să avizeze de legalitate hotărârea de consiliu local. Mai mult, el crede că a fost găsit țap ispășitor și că cei din primărie nu erau obligați să pună în practică decizia, chiar dacă era avizată de legalitate.
„O să fac apel, nu-i nicio problemă. Asta e așa… cine o vizat de legalitate, ăla e vinovat. Ce să discutăm, este o prostie totul. La mine viza era o treabă opțională, vrei să ții cont bine, nu vrei să ții cont iarăși bine. Nu au fost influențe, nu a fost nimic, niciun martor nu a fost influențat cu ceva. Acum ca să nu zică DNA că toți îs achitați, m-au găsit pe mine țap ispășitor. Nici nu mă interesează, că nu rămâne așa, nu are cum să rămână așa”, a declarat Ioan Cojocari pentru Tion.ro.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1961401″]
[related-post post_id=”1920176″]
[related-post post_id=”1632424″]
[related-post post_id=”1906691″]
[related-post post_id=”1759298″]
[related-post post_id=”1548910″]
[related-post post_id=”1563772″]
[related-post post_id=”1632454″]
[related-post post_id=”1731275″]
[related-post post_id=”1764246″]
[related-post post_id=”1572563″]
[related-post post_id=”1571799″]
[related-post post_id=”1599979″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!