„Nuit en Blanc” va avea loc joi, 1 septembrie, de la ora 20, la Musiu.
Cei care vor să participe la eveniment trebuie să-și procure o invitație care costă 40 de lei. Apoi, organizatorul evenimentului, ONG-ul Sfera, va folosi banii strânși de pe urma vânzării de bilete pentru proiectul „Numai fapte bune” prin care 1.000 de copii vor primi cadouri de Crăciun.
La „Nuit en Blanc” ținuta este obligatorie, așa că participanții trebuie să vină îmbrăcați în alb din cap până-n picioare.
Cei care vor trece pe la eveniment vor avea parte de un meniu tematic special, cât și de diferite surprize puse la cale de organizatori, printre care se numără și o proiecție de film.
Ideea „nopților în alb” a debutat în urmă cu 25 de ani, la Paris. Atunci într-un parc s-au întâlnit câteva sute de persoane pentru un picnic în alb, iar evenimentul s-a transformat în tradiție în zeci de orașe din toată lumea. La Timișoara, petrecerea a ajuns la cea de-a doua ediție.
Pentru că numărul locurilor este limitat, doritorii trebuie să-și facă o rezervare aici. Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!