FABER își deschide porțile pentru publicul timișorean cu seria de concerte acustice, Backyard Acoustic Season, care revine în orașul nostru într-un format reconsiderat și adaptat situației actuale. Astfel, primul eveniment care marchează deschiderea FABER și primul concert din serie va avea loc vineri, 14 august, de la ora 21.00.
Byron s-a înființat în 2006 și are 6 albume de studio lansate și trei DVD-uri live. Trupa este foarte îndrăgită, având fani în toate colțurile României. Pe parcursul anilor a cântat atât pe scene mari de festival în fața a mii de spectatori cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni. De asemenea, Byron a filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că era o provocare de neratat și a compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România. În decembrie 2014 a filmat la Teatrul Național din Cluj concertul „Electric Marching Band” cu o fanfară militară și un cor de elevi, a cărui lansare pe DVD a fost susținută printr-un scurt turneu de proiecții în cinematografe. „Eternal Return”, a fost înregistrat în High Resolution la Dublin în celebrele studiouri Windmill Lane și masterizat la Londra la Abbey Road.
Cu ocazia celebrării a 10 ani de activitate, trupa a susținut un concert de neuitat la București, care fost filmat și difuzat de Televiziunea Națională. Iar anul 2017 a însemnat câte un album propriu de studio de la fiecare membru al trupei (plus sunetistul), cele cinci materiale fiind reunite în proiectul comun „Solo Together”. Single-ul „Anima”, lansat în 2018, a fost compus în songwriting session-ul avut la Transylvania Guesthouses în Cincșor. În noiembrie 2019 a fost lansat noul album semnat Byron, „Nouă”, și conține 12 piese în totalitate în limba română. Albumul este despre România, despre emigranți dar și despre cei rămași acasă.
„Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.”
Biletele la concert vor putea fi achiziționate exclusiv prin intermediul iaBilet.ro în pachete de 2 sau 3 locuri. Pachetele de bilete și prețurile sunt următoarele: In Between (3 x bilete la 50 de lei )- 150 de lei; masă pentru doi (2 x bilete la 50 lei)- 100 de lei
Organizatorii anunță o serie de reguli care trebuie respectate în timpul evenimentelor:
• Trupa va concerta pe terasă, în aer liber. Concertul va fi acustic.
• Spațiul de pe terasă este optimizat în așa fel încât toate locurile să aibă vizibilitate bună la scenă din orice unghi. Scaunele sunt distanțate conform cu legislația în vigoare, așa că participanții sunt rugați să respecte locul înscris pe bilet,
• Locul poate fi ales în momentul achiziționării biletului. Nu vor exista bilete în picioare sau fără loc.
• Biletele se vor putea achiziționa pe pachete cu locuri pentru 2 sau 3.
• Organizatorii vor respecta cu strictețe orele de open doors și orele de începere și încheiere a concertului, așa că publicul este rugat să ajungă la timp pentru a ajuta la gestionarea în siguranță fluxul de acces, procedurile de dezinfectare și igienizare ale spațiului și programul de eveniment.
• Participanții sunt rugați să respecte toate normele în vigoare, să poarte mască și să respecte distanța de minim 1.5 metri pe parcursul evenimentului
FABER este o clădire de pe Bega, ce face parte de ceva timp din povestea Timișoarei; o clădire ce a aparținut Fabricilor Unite de Ulei și Săpun din 1844, apoi Fabricii Lumina în 1948, iar în istoria recentă, Fabricii Azur. FABER este un proiect pentru comunitatea creativă, unul care își propune să conecteze întreaga Europă la industriile și acțiunile locale orientate spre puterea creativă, inovație și dezvoltare durabilă a comunităților locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!