În luna august, poliţiştii locali au luat la pas oraşul, avertizându-i pe proprietarii de terenuri care se aflau în paragină şi pe care creştea ambrozia că au obligaţia să le igienizeze, nerespectarea acestor avertismente putând duce la amenzi care ajung şi la 2.500 de lei.
În această lună, poliţiştii locali au reluat verificările şi au împărţit amenzi pe bandă rulantă.
„După ce s-a făcut apel la proprietari să intre în legalitate, în această lună s-a trecut la măsuri sancționatorii. Astfel, după ce au fost verificate 54 de terenuri au fost aplicate un număr de 30 de sancțiuni în valoare de 52.000 lei, fiind aplicate și somații cu termene pentru a se lua măsuri de igienizare. În cazul în care aceste termene nu sunt respectate se vor aplica din nou sancțiuni la reverificare. Pe lângă cele 54 de terenuri care rămân în atenție, pentru alte 44 de terenuri au fost demarate deja procedurile de identificare a proprietarilor, urmând a se lua măsurile legale în perioada imediat următoare”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!