Contractul de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea infrastructurii Serviciului pentru Protecţia Copilului de pe strada Platanilor nr. 2 a fost semnat luna trecută, iar proiectul urmează să fie implementat pe parcursul unui an. Principalele lucrări propuse se referă la extinderea mansardei existente, compartimentarea şi dotarea spaţiului rezultat, izolarea termică a imobilului, realizarea unui lift exterior, a unor rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi şi a unor scări secundare. Totodată, se intenţionează implementarea unui sistem de supraveghere video a activităţilor desfăşurate şi montarea unui sistem anti-efracţie.
În momentul de faţă, Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei are 29 de beneficiari copii şi 12 părinţi, majoritatea persoane cu o situaţie financiară precară, urmând ca după implementarea proiectului să poată beneficia de asistenţă, anual, 40 de copii şi 14 părinţi. Micuţii pot desfăşura diferite activităţi în cele câteva ore pe zi cât stau la centrul de pe Platanilor, unde există în prezent două săli de clasă, şi tot acolo primesc mâncare de la Cantina Socială.
Valoarea totală a proiectului depăşeşte 1,5 milioane de lei, asistenţa financiară nerambursabilă fiind de aproape un milion de lei. Obiectivul general al proiectului este creşterea asistenţei sociale destinate prevenirii abandonului şi instituţionalizării copilului prestate de Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei din cadrul Primăriei Timişoara. Grupul ţintă îl reprezintă copiii aflaţi în situaţii de risc, proveniţi din familii monoparentale, disfuncţionale şi care sunt în pericol de excluziune socială prin părăsirea domiciliului sau abandon şcolar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!