Zumba jammerii sunt instructorii care vin cu coregrafii noi de zumba şi le prezintă peste tot în lume prin diverse master class-uri. Înainte să apară DVD-urile Zumba, jammerii le prezintă live în evenimente care se bucură de un foarte mare succes.
„În Europa, un bilet la un asemenea eveniment porneşte de la 15 euro şi poate ajunge până la 50 de euro. În Timişoara, intrarea este sub 5 euro, adică 20 lei dacă se face rezervare, şi 25 lei în ziua evenimentului”, spune instructorul timişorean Claudiu Guţu.
Întâlnirea cu celebra Sezi Yamac, originară din Turcia, dar stabilită în Olanda, va avea loc joi, 21 iulie, de la ora 20.30, la complexul Banu Sport. Fanii fitnessului sunt aşteptaţi de la ora 20, la sala polivalenta de lângă Standionul Dan Păltimişanu.
Inspirat de muzica traditională columbiană, cumbia, salsa, samba şi merengue, zumba înseamnă mai mult de mişcare pe ritm sau aerobic, zumba este un stil de viaţă în care muzica şi mişcarea se combină pe ritmuri latino.
Citiți principiile noastre de moderare aici!