Aquatim și Librăria „La Două Bufnițe”, Administrația Bazinală de Apă Banat, Asociația Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) și Fundația Aquatim, lansează de Ziua Mondială a Apei, 22 martie, o campanie inedită de educație informală, care se va încheia în luna iunie. „Sete de carte” urmărește deopotrivă încurajarea lecturii și responsabilizarea vizavi de apă și mediu.
Cine poate participa
Concursul se adresează copiilor și tinerilor din ciclurile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, cadrelor didactice, educatorilor, formatorilor.
„Sete de carte” cuprinde patru evenimente principale desfășurate între 15 martie – 15 iunie, care vor avea loc online, pe pagina de Facebook a librăriei „La Două Bufnițe”. Acestea vor putea fi urmărite în direct sau ulterior. Fiecare eveniment este practic o întâlnire cu o carte, propusă unui grup țintă de vârstă.
Calendar
În 22 martie va avea loc un eveniment pentru preșcolari și elevii din clasele pregătitoare, cu prezentarea cărții „Băiatul care a secat marea”, de Paul Brown.
În 16 aprilie va fi un eveniment pentru elevii din ciclul primar, cu prezentarea cărții „Istorii din preistorie”, de Alberto Moravia.
Pe 14 mai va avea loc un eveniment pentru elevii din ciclul gimnazial, cu prezentarea cărții „Greta: Povestea ei. Nu ești niciodată prea mic să faci lucruri mari”.
Pe 5 iunie, de Ziua Internațională a Mediului, va fi un eveniment pentru elevii din ciclul liceal, cu prezentarea cărții „Istoria apelor”, de Maja Lunde.
Fiecare eveniment include și un concurs de întrebări și răspunsuri pentru categoria de vârstă vizată. Întrebările sunt adresate în timpul evenimentului, iar participanții pot răspunde în decurs de o săptămână. Se va acorda un premiu în valoare de 100 de lei, constând într-un voucher pentru achiziționarea de cărți prin librăria La Două Bufnițe.
„«Sete de carte» aduce în atenție povești captivante și cu tâlc, despre lumea din jurul nostru și echilibrul, tot mai fragil, dintre oameni și natură. Răspunzând întrebării «Ce înseamnă apa pentru tine?», mesajul principal propus de ONU de Ziua Mondială a Apei 2021, copiii și tinerii vor trece pragul dintre lumea poveștilor și realitate, pentru a fi capabili să creeze ei înșiși în viitor un mediu sigur pentru toți”, spun cei de la Aquatim.
Informații despre condițiile de participare se găsesc în regulamentul concursului.
Trimite articolul
XO inițiativă lăudabilă