Ofertantul desemnat câștigător în cadrul celor 3 proceduri de achiziție publică este Asocierea IRIMAT CONS SRL (lider de asociere) – STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII SRL. Lotul 4, Caransebeș – Lugoj, a rămas în evaluare.
Pentru elaborarea celor trei SF-uri sunt necesari cca. 80 de milioane de lei cu TVA, echivalentul a peste 16 milioane de euro. Sumele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate sunt următoarele:
- Lotul 1 (Filiași-Drobeta Turnu Severin) va avea o lungime de aproximativ 70 de km cu prețul de 19.912.613,44 lei fără TVA
- Lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domașnea) va avea o lungime de aproximativ 65 de km cu prețul de 32.850.683,62 lei fără TVA
- Lotul 3 (Domașnea-Caransebeș) va avea o lungime de aproximativ 45 de km cu prețul de 17.908.135,44 lei fără TVA
Lotul 4 (Caransebeș-Lugoj) va avea o lungime de aproximativ 50 de km, valoarea estimată a contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate fiind de 18.791.441,29 milioane de lei fără TVA.
Operatorii economici care au depus oferte pentru lotul 4 sunt:
1. Asocierea SC ADURO IMPEX SRL – SC WE PROJECT ENGINEERING SRL
2. SC CONSITRANS SRL
3. Asocierea SC DP CONSULT SA – SC EXPLAN SRL – SC GEOLOGIC-SITE SRL – SCA TEAHA&FUZESI
4. Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL SAS – SC PRIMACONS GROUP SRL – SC ITALROM INGINERIE INTERNATIONAL SRL – ECO GEODRUM SRL
5. İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ
6. Asocierea S.C. IRIMAT CONS S.R.L. – S.C. STUDIO CORONA SRL CIVIL ENGINEERING – S.C. INFRANOVA SOLUTII TEHNICE IN CONSTRUCTII S.R.L.
7. MEGA MUHENDISLIK MUSAVIRLIK (MEGA ENGINEERING CONSULTING INC)
8. Asocierea S.C. PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L – S.C. PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L.
Durata execuției contractelor aferente studiilor de fezabilitate este de 20 de luni pentru lotul 1, 28 de luni pentru lotul 2 și 24 de luni pentru lotul 3.
Semnarea contractelor de achiziție publică se va face după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și după soluționarea lor.
Proiectarea drumului de mare viteză Lugoj-Filiași a fost scoasă la licitație de către CNAIR în luna aprilie, cu patru tronsoane și un total de 230 de km: Lotul 1: Filiași- Drobeta Turnu Severin (70 km), Lotul 2: Drobeta Turnu Severin-Domașnea (65 km), Lotul 3: Domașnea-Caransebeș (45 km) și Lotul 4: Caransebeș – Lugoj (50 km).
Pe aceeași temă:
28 de oferte depuse pentru elaborarea SF-urilor necesare drumului de mare viteză Filiași – Lugoj
Proiectarea drumului de mare viteză Lugoj-Filiași, scoasă la licitație. ANAP verifică documentația
Trimite articolul
XCe preturi, daca socotiti pe km, este jaf. e vorba de un sf.
Si lotul 4? De ce doar 3 din 4? Stiu ca nu se va face niciodata drumul dar ca si idee, de ce au facut doar pentru 3 loturi