Jandarmii timișoreni au fost cei care au descoperit furtul. Patrulau în cartierul Plopi, din Timișoara, când au observat microbuzul lovit și oprit pe mijlocul drumului.
Au verificat numărul de înmatriculare și au intrat în legătură cu proprietarul mașinii.
„Jandarmii au verificat autovehiculul şi l-au sunat pe proprietar care a declarat că microbuzul fusese lăsat la un service auto pentru câteva reparaţii. Împreună cu proprietarul care a sosit la faţa locului, l-au sunat pe patronul service-ului care nu ştia nimic de faptul că microbuzul nu mai era în service. În urma verificărilor, jandarmii l-au îndrumat pe proprietarul microbuzului să depună plângere penală la secţia de poliţie arondată teritorial care va continua cercetările în acest caz”, transmit jandarmii timișoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!