Trupul victimei a fost văzut în această dimineaţă de un vecin. Bărbatul a alertat imediat Poliţia. Principalul suspect conform anchetatorilor este soţul femeii. Acesta era cunoscut de localnici şi de poliţişti ca fiind extrem de violent mai ales atunci când exagera cu alcoolul. Tot paharul a fost cel care l-a adus şi în faţa medicilor specialişti de la spitalul de Psihiatrie Jebel. Pentru că şi-a băut minţile, el a fost diagnosticat cu encefalopatie cronică etanolică, dependenţă etanolică şi grave tulburări de comportament. Într-o criză asemănătoare, bărbatul s-a răzbunat luni noaptea pe soţie lovind-o în neştire cu un corp dur. Medicii legişti au descoperit că aceasta pezenta leziuni la nivelul toracelui, abdomenului şi capului precum şi multiple vânătăi pe restul corpului. Poliţiştii criminalişti au format o echipă de anchetă şi împreună cu colegii din comuna Bethausen au început cercetările la faţa locului. Presupusul criminal a fost reţinut încă de marţi dimineaţa, el fiind găsit în casă într-o avansată stare de ebrietate. Anchetatorii aşteaptă ca omul să redevină cât de cât lucid pentru a le oferi mai multe detalii deoarece în primă fază el a declarat că nu îşi mai aminteşte nimic. Crima a scandalizat întreaga comunitate. Oamenii îi ştiau bărbatului năravul, dar nu se aşteptau să se dedea chiar la o asemenea faptă mai ales că soţia lui era o femeie la locul ei şi extrem de liniştită.
Şi-a lovit nevasta cu parul până a omorât-o
O femeie de 56 de ani din satul Cladova, judeţul Timiş a fost omorâtă în bătaie în noaptea de luni spre marţi. Vecinii au găsit-o într-o baltă de sânge în grădina casei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!