Este vorba de un eveniment care a fost organizat pe Facebook. Pe reţeaua de socializare au apărut și primele mesaje. Evenimentul, organizat de Asociația Secular-Umanistă din România, a constat în postarea unor fotografii de protest pe Facebook. Au fost îndemnaţi să facă acest lucru cei care sunt nemulţumiţi de alocarea banilor către spitale şi de fondurile prea mari care merg spre… catedrale.
Organizatorii vor ca toate cultele religioase să se autofinanțeze din contribuțiile voluntare ale credincioșilor. Participanții la protest s-au fotografiat alături de un mesaj în fața unei instituții publice, apoi au postat fotografia pe Facebook. Protestul „Vrem spitale, nu catedrale!” are loc în toate orașele din țară.
„Biserica a primit la ultima şedinţă de Guvern 10 milioane de lei, în plus față de cele 20 de milioane deja alocate pe 11 decembrie. De asemenea, pe 18 decembrie, Biserica Ortodoxă Română a primit în administrare printr-o ordonanţă de urgență și Complexul hotelier Bradul din Covasna (hotel, restaurant, bază de tratament, teren de sport, parc amenajat, izvor de ape minerale), împreună cu 2,3 hectare de teren. Alexandru Ioan Cuza a folosit averile mânăstirești pentru întreținerea școlilor și spitalelor, dar guvernanții actuali ignoră criza din sistemul sanitar pentru a îmbogăți Biserica. Trebuie să le trimitem un mesaj clar: Vrem spitale, nu catedrale! Vrem o Românie laică! Cultele religioase trebuie să se autofinanțeze din contribuțiile voluntare ale credincioșilor!”, transmit organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!